Adrian Năstase, MESAJ SUMBRU în Sâmbăta Mare
Adrian Năstase, MESAJ SUMBRU în Sâmbăta Mare
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestAdrian Năstase îşi petrece Paştele la Cornu. El a postat, pe blogul personal, câteva gânduri în Sâmbăta Mare, anunţând că a recitit Patimile şi moartea lui Isus şi că "s-a oprit mai mult" asupra ucenicului Iuda. "La Cornu, astăzi e înnorat. Aşa sunt şi gândurile mele. După luni de zile, ascult din nou Wagner. Aştept Lumina de la miezul nopţii, semnul că suferinţa a rămas în urmă. Semnul (re)învierii din fiecare an", notează el. "De câteva zile, la Cornu, am pregătit grădina pentru primăvară şi am citit diverse cărţi, la întâmplare. Am descoperit, între altele, "Mica Biblie cu icoane", publicată in 1913, deci exact în urma cu o sută de ani, de către Nicodem, Episcopul Huşilor. Am recitit Patimile şi moartea lui Iisus, reamintindu-mi şi pasajele din cartea lui Bulgakov - Maestrul şi Margareta. Fiecare dintre noi îşi înfăţişează, probabil, personajele acelor întâmplări - Iuda, Caiafa, Ana, Pilat, Irod, Petru. M-am oprit mai mult asupra ucenicului Iuda (citisem, mai demult, şi o carte interesantă despre el, "re-evaluat"). Remuşcarea lui este tardivă. Ea nu mai poate schimba istoria. "Greşit-am de am vândut sânge nevinovat" spune el arhiereilor atunci când afla că Iisus a fost condamnat la moarte, aruncă arginţii în templu şi se spânzură. Din păcate, evenimentele vieţii sunt irepetabile. La Cornu, astăzi e înnorat. Aşa sunt si gândurile mele. După luni de zile, ascult din nou Wagner. Aştept Lumina de la miezul nopţii, semnul că suferinţa a rămas în urmă. Semnul (re)învierii din fiecare an.Dragi prieteni, vă doresc să întâmpinaţi Duminica Invierii cu pace în suflet şi speranţă renăscută!", urează Năstase cititorilor săi.
sursa: realitatea.net
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News