REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.7° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
17.7° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Adrian Secureanu, fostul manager al Spitalului Malaxa, plin de datorii! Are de achitat 7.138,10 de lei

Adrian Secureanu, fostul manager al Spitalului Malaxa, plin de datorii! Are de achitat 7.138,10 de lei

Mariana MURAT 19 august 2025 | 00:00 521

Adrian Secureanu, fostul manager al Spitalului Malaxa din București, a fost dat în judecată de o asociație de proprietari pentru plata unor datorii.
 

Adrian Secureanu, fostul manager al Spitalului Malaxa, plin de datorii! Are de achitat  7.138,10 de lei Adrian Secureanu

Pe 4 august 2025, Curtea de Apel București a anulat condamnarea de 11 ani de închisoare primită de Florin Adrian Secureanu, fostul director al spitalului Malaxa din Capitală, în dosarul în care a fost acuzat că a primit mită aproape 1,3 milioane de lei, constând în contravaloarea unor excursii în Europa, SUA, Canada, Asia, Australia și Noua Zeelandă.

Procurorii au susținut că Secureanu s-ar fi plimbat prin toată lumea cu iubita lui, Eugenia Chiriac, pe banii primiți mită de la o firmă care avea contracte cu spitalul Malaxa. Instanța a dispus rejudecarea dosarului, sub riscul prescrierii faptelor, pentru că ar fi fost condamnat de un judecător lipsit de impațialitate.

Numele lui Adrian Secureanu mai apare ca pârât într-un dosar înregistrat pe 8 august 2024 la Judecătoria Sectorului 2, în timp ce reclamant figurează Asociația de proprietari a unui bloc din București,. Asociația a solicitat instanței ca Secureanu să fie obligat la plata sumei de 7.138,10 lei.

Aceasta este compusă din: restanţele cotelor de întreţinere în cuantum de 3.677,77 lei aferente perioadei mai 2022-mai 2024; penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2%/zi aferente perioadei mai 2022-mai 2024, în valoare de 3.019,11 lei; fondul de reparaţii în cuantum de 428 lei, aferent perioadei mai 2022-mai 2024; fondul de rulment în cuantum de 13,22 lei, aferent perioadei mai 2022-mai 2024.

Asociația a specificat că Adrian Secureanu, în calitate de proprietar al apartamentului nr. 66, din luna mai a anului 2022 nu a mai achitat nicio sumă reprezentând cheltuieli de întreţinere a imobilului menţionat şi nu a răspuns notificărilor de plată adresate de Asociaţia de proprietari. Sumele au fost necontestate de Secureanu, în sensul că acesta nu s-a prezentat în instanţă pentru a formula apărări.

Asociaţia de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalităţi


Instanţa a reţinut, în legătură cu plata cotelor de întreţinere, că, fiind o obligaţie de a da, creditoarea are sarcina de a dovedi doar existenta creanţei (creanţă ce rezultă din listele de întreţinere afişate de Asociaţia de Proprietari și anexate la dosar), prezumându-se că aceasta nu a fost executată atât timp cât debitorul nu a dovedit executarea ei. În dosar se arată că reclamanta a dovedit faptul generator al dreptului său, că pârâtul Adrian Secureanu este obligat să iasă din pasivitate și să se apere, dovedind netemeinicia pretenţiilor reclamantei, pretenţii necombătute de către debitor.

În dosar s-a menționat că obligaţia proprietarilor de a plăti lunar, conform listei de plată afișate, cotele de contribuţie ce le revin la cheltuielile asociaţiei de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociaţia de proprietari, derivă din Legea nr.196/2018. Astfel, termenul de plată a cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari, afişate pe lista lunară de plată, este de maximum 30 de zile calendaristice de la data afişării. De asemenea, Asociaţia de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalităţi pentru orice sumă cu titlu de restanţă, afişată pe lista de plată.Penalităţile nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere şi se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile de la termenul scadent pentru plată, fără ca suma penalităţilor să poată depăşi suma la care s-au aplicat. Pe cale de consecinţă, văzând procesul-verbal al Adunării Generale din 18.05.2023, prin care s-a hotărât perceperea de penalităţi de 0,2% pe zi pentru întârzierea la plata cotelor de întreţinere, precum și modalitatea de calcul a acestora, instanţa a apreciat ca fiind dovedite primele două capete de cerere.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere