REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.4° Constanța Sâm., 3 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7601
8.4° Constanța Sâmbătă, 3 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7601
 

Adzic a primit o suspendare record: 6 luni nu calcă pe teren

Adzic a primit o suspendare record: 6 luni nu calcă pe teren

Nurhan Ali: Mi se pare cam drastică hotărârea Comisiei de Disciplină

Replica API 23 martie 2013 | 00:00 177

Nurhan Ali: Mi se pare cam drastică hotărârea Comisiei de Disciplină

Adzic a primit o suspendare record: 6 luni nu calcă pe teren

HCM Constanţa a primit o lovitură importantă din partea FRH chiar înainte de un meci important în vederea obţinerii unui nou titlu. Handbalistul campioanei României, Aleksandar Adzic, a primit o suspendare record ca urmare a fracturii de piramidă nazală pe care i-a provocat-o interului Ciprian Şandru, în meciul de campionat cu Energia Tg. Jiu din etapa trecută. De asemenea, jucătorul grupării constănţene a fost amendat şi cu suma de 2.000 de lei. "Contestaţia a fost făcută atât din partea jucătorilor cât şi din partea clubului. Mi se pare şi mie puţin cam drastică hotărârea Comisiei de Disciplină, dar probabil i-au influenţat şi faulturile repetate pe care le-a suportat jucătorul respectiv. Personal, mi se pare destul de drastic. Probabil au gândit această suspendare pentru intenţie, pentru duritate şi pentru consecinţele faultului, lovitura a fost destul de urâtă. La asemenea faulturi aş impune ca atât timp cât jucătorul accidentat nu joacă, să nu joace nici cel care îl accidentează. Nu este o acţiune a federaţiei împotriva HCM-ului", a declarat pentru "Replica", directorul executiv al HCM Constanţa, Nurhan Ali. Cei de la Energia Tg.Jiu au depus şi un memoriu care va fi judecat săptămâna viitoare de către Comisia de Disciplină a FRH. Memoriul vizează organizarea defectuasă, aceştia susţinând că doctorii au ajuns în sală după cinci minute de la accidentarea handbalistului. Legea nescrisă a handbaliştilor nu a fost respectată de Adzic, iar acesta a fost încă un motiv, probabil, pentru care Comisia de Disciplină a acordat această sancţiune. "Noi handbaliştii avem o lege nescrisă, indiferent cât de tare intri în adversar, se intră de la gât în jos, este o lege nescrisă pe care o avem noi handbaliştii de ani de zile. Trebuie să ne gândim că ei sunt profesionişti şi îşi câştigă existenţa în urma acestui sport, iar jucătorul în cauză va fi scos din circuit în această perioadă, probabil că şi acesta a fost un motiv pentru care Comisia de Disciplină a dat această sancţiune. Adzic era întotdeauna în atenţia arbitrilor. El a mai făcut faulturi de joc care au dus la eliminări de două minute, dar cred că roşu direct nu a luat niciodată de când este la HCM Constanţa. Este mai masiv, mai robust şi cam toţi arbitrii erau cu ochii pe el, iar la prima acţiune la limita regulamentului el era sancţionat imediat", a mai adăugat pentru "Replica", Nurhan Ali. Duminică, 24 martie, HCM va susţine primul meci în care Adzic nu va juca, în deplasarea de la penultima clasată CSM Ploieşti. Meciul se va începe la ora 15.00. "Este penultima clasată prin prisma clasamentului, dar să nu uităm că în acea sală a pierdut şi Odorhei şi Bacău. Jucătorii mei sunt prea profesionişti şi ştiu foarte bine ce au de făcut şi ştiu să-şi respecte adversarul. Vreau mai multă agresivitate, dar în sensul bun al cuvântului şi în limitele regulamentului de handbal. Agresivitate înseamnă să dai din picioare şi din braţe să-ţi opreşti adversarul, nu trebuie să-i rupi gâtul, pentru a nu da gol".

Sorin HULUBEI

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere