Afacerile cu casele de amanet nu prea mai merg la malul mării! Video
Casele de amanet sunt tot mai căutate în ultima perioadă din cauza situației financiare în care se află constănțenii. Alegerea acestora de a-și amaneta obiectele de valoare reprezintă prima soluție atunci când se află într-un impas. Însă, chiar şi aşa, iată că afacerile se prăbuşesc. De ce? Pentru că, da, oamenii amanetează, însă nu mai există putere de cumpărare. Prin urmare, unii afacerişti ne-au declarat că au ajuns în situaţia de a... trage obloanele.
Casele de amanet au devenit, încet, dar sigur, ajutorul multor persoane care vor să obțină bani rapid, atunci când situaţia le-o cere. Totuși, reguli sunt impuse și în cadrul acestei modalități, dreptul minorilor de a amaneta obiecte fiind interzis. De asemenea, încrederea pe care o inspiră cei care își amanetează lucrurile este foarte importantă, după cum ne-au spus reprezentanţii unor asemenea afaceri.
"Nu avem ce face, este trist..."
Constănțenii aleg să-și amaneteze obiectele de valoare, în schimbul unei sume de bani care îi ajută să depășească anumite greutăți financiare. Totuși, pentru unele persoane, această acțiune devine tristă odată ce finalizează ”procesul”.
”N-avem ce face, este trist… trebuie să decurgem la această modalitate pentru că nu avem bani. Totul e scump și nu ne mai permitem… e singura soluție fără dobânzi mari cum sunt la bănci, fără acte, giranți…” , a declarat o femeie pentru Replica Constanța.
"Se simte diferenţa la cumpărare!"
Însă, un reprezentant al unei casei de amanet din Constanța a susținut că se aduc bijuterii la amanet ca și înainte, dar se simte criza financiară la cumpărare. Față de anii trecuți, există o diferență.
”Oamenii își aduc bijuteriile lor la amanet, săracii… Este cam la fel, dar se simte diferența la cumpărare… cred că și pandemia a avut un impact destul de mare asupra situației financiare” , a declarat aceasta pentru Replica Constanța.
Este lesne de înțeles că acțiunea de achiziționare a aurului este în impas, odată cu dificultățile financiare prin care trec cetățenii orașului Constanța.
Patronii închid afacerile
Inevitabilul s-a produs, patronii se retrag, încet - încet, și afacerile își pun lacătul pe ușă.
Același lucru s-a întâmplat la o casă de amanet din apropierea autogării din Constanța, unde, femeia care deține casa de amanet este și cea care se ocupă zi de zi de afacere, și asta din cauza imposibilității de avea angajați. Situația financiară este alarmantă, iar singura ei soluție este de a închide definitiv, după cum a spus în faţa reporterilor Replica
Video filmat cu camera ascunsă:
Clienți nu prea mai există, iar bijuteriile se puteau observa pe ici colo…
Andrada SCRIPCARU

oamenii au cam plecat din tara, ce sa faca aici?
evaziune fiscala si atat. nu au nicio utilitate reala
Pe timp de criza mai tai din comisioane . In perioade critice , o afacere ca sa nu o pierzi , renunti la castiguri fabuloase . Cine nu intelege a**a , inchide obloanele .
preturile la niste laptoape si smartphoneuri vechi era mai mare decit unul nou,de la altex.cine cumpara,inteligentii poate.
Astia au facut averi pe carca oamenilor ! De ex. jegurile de la Cochet !
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în cursul zilei de miercuri, 7 iulie a.c., în...350
Miercuri, 6 iulie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în...913
În urmă cu câteva zile, un bărbat a fost bătut, în plină stradă, până când a fost băgat în spital. Replica...2459
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină marţi, 5 iulie a.c., la ieşire din Năvodari, în...5916


ConstanțaUmiditate: 51%
Vânt: 5.03 m/s
Presiune: 1011 milibari

Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic (3 ATP, principal favorit) s-a calificat miercuri în semifinalele turneului de...347
David Popovici, dublu campion mondial de seniori, s-a calificat cu al doilea timp în finala probei de 200 m liber,...334
Starul baschetului feminin din SUA și, totodată, una dintre cele mai bune jucătoare de baschet din lume, Brittney...804
Un fotbalist din Premier League, care era așteptat să participe la Cupa Mondială din această iarnă, a fost arestat...492


Serviciul Județean de Ambulanță a fost solicitat să intervină marți, 5 iulie, în Techirghiol, la Zarguzon, acolo...708
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă informează marţi că 28 de pompieri români cu trei maşini de stingere...378
Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța continuă seria reparațiilor imobilelor...391
Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecției Muncii stabilite prin lege cât și prin Programul Cadru de...467
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că în prezent nu există "un plan" pentru România de a intra...322
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că "este nevoie de revizuirea şi modernizarea Constituţiei", dar acest...288
Ministrul Familiei, Gabriela Firea anunţă că părinţii copiilor cu afecţiuni grave - precum boli ale structurilor...486
DNA a primit răspuns negativ din partea magistraților Curții de Apel București la cererea de sesizare a Curții...393
A lăsat mediul de afaceri, după 30 de ani, pentru a începe o carieră în politică. Are încredere că poate schimba...7195
Într-o perioadă în care toată lumea aleargă după putere și funcții, Tit Liviu Brăiloiu, fost senator PSD de...4189
Dacă în plan personal, Radu Cristian se poate lăuda cu o avere de invidiat, nu același lucru se poate spune despre...5786
Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost prezent în studioul Replica de Constanţa, miercuri, 4 mai, în...2742
Lindsay Lohan, în vârstă de 36 de ani, este gata să lase trecutul întunecat în urmă și să înceapă o nouă...267
Într-o apariție rară în spațiul public, regizorul și scenaristul Woody Allen, câștigător al premiului Oscar,...171
Gala Premiilor UNITER 2022, ediţia a 30-a, care anul acesta îi este dedicată lui Ion Caramitru, are loc la Palatul...271
Warner Bros. Discovery a decis că este timpul să facă economii şi a oprit producţia de conţinut local din multe...195
Suedia și Finlanda sunt așteptate au semnat marți protocolul oficial pentru aderarea la NATO. Cele două țări...334
Două rachete rusești au lovit săptămâna trecută un bloc de apartamente cu mai multe etaje și un centru de...416
Italia a declarat luni stare de urgenţă în cinci regiuni din nord şi a anunţat deblocarea unui fond de 36,5...416
Cel puţin şase persoane au fost ucise, iar alte 24 au fost rănite într-un atac armat, luni, în nordul Statelor...1248
Spitalele din landul Schleswig-Holstein, situat în nordul Germaniei, se confruntă cu o penurie severă de personal...204
Fenomenul mamelor minore este unul cronicizat în România, susţin reprezentanţii organizaţiei Salvaţi Copiii, fiind...163
O pacientă care suferă de diabet zaharat de mai bine de 14 ani și care era dependentă de injecțiile cu insulină a...180
Un număr de 7.726 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în perioada 27 iunie - 3...179
Amanet la noi inseamna sa iei pe 2 lei telefoane si lantisoare furate prin autobuze si piete de cioroi. Daca vrei sa vezi ce inseamna o afacere tip AMANET , legal si profesionist, te uiti pe HISTORY si bagi la cap . Daca te " duce " mintea , daca nu... faci ca tuta de la replica, mazgalesti ceva , te dai interesant si gata. Adica hotie si prostie pe fata !