REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.6° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.6° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Agent de la Penitenciarul Poarta Albă, AGRESAT de DEȚINUȚI!

Agent de la Penitenciarul Poarta Albă, AGRESAT de DEȚINUȚI!

Replica API 29 noiembrie 2017 | 01:04 446

Agentul de penitenciare Viorel Băcanu, care ar fi unic supraveghetor pe secția E5 din cadrul Penitenciarului Poartă Albă, după cum susțin reprezentanții Federației Sindicatelor din Administratia Națională a Penitenciarelor, a fost agresat de către deținuții pe care a încercat să-i oprească dintr-o încăierare. De cealaltă parte, purtătorul de cuvânt al penitenciarului a precizat că s-au luat toate măsurile legale ce se impun, cu precizarea că angajatul s-a ales cu o simplă zgârietură la nivelul brațului.

Reprezentanții Sindicatului au precizat că agentul Viorel Băcanu a suferit o serie de vătămări corporale, urmând ca Serviciul de Medicină Legală Constanța să stabilească numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare. ”Deținuții implicați în agresiune au fost identificați cu ajutorul camerelor de supraveghere, actele de violență fiind favorizate de faptul că aceștia circulă liber în interiorul secției de deținere. Cei peste 3 - 400 de deținuti, plasați, de regulă, în custodia agentului Viorel Băcanu sunt încadrați la regimul semi-deschis, iar acesta a avertizat conducerea penitenciarului în legătură cu evidență situație de inferioritate și cu precaritatea mijloacelor de siguranță. Au fost declanșate verificări, din datele inițiale reieșind că agentul a fost atacat prin surprindere cu un obiect contondent, nefiind exclusă posibilitatea că altercația dintre deținuți să fie de fapt o stratagemă. Agentul, supraveghează de unul singur această masă de 3 - 400 de deținuți, fiind ajutat de un alt coleg care, însă, are în responsabilitate curțile de plimbare, în contextul în care monitorizarea camerelor video este intermitentă, din lipsă de personal. Incidentul survine după ce, agentul de penitenciare Viorel Băcanu a fost forțat să accepte reluarea serviciului pe secția de deținere, singur cu acești 3 - 400 de deținuți (numărul a scăzut către 330 de la peste 400, urmare a grațierii mascate) și în condiții de risc pentru viața și sănătatea personală, după mai multe "ședințe" în care a fost amenințat fățiș de către conducerea unității. Iată că, din păcate, temerile acestuia s-au adeverit și doar providența și experiența face că acesta să scape, doar cu vătămări corporale. Agresiuni la adresa personalului, aflat în inferioritate și cu dotări la nivelul anilor 1970, se întâmplă în fiecare zi în penitenciare. Exemplul de la Penitenciarul Poartă Albă iese în evidență prin indolența conducerii operative a penitenciarului care refuză să dispună măusuri de siguranță, riscând astfel viața și sănătatea agenților și ofițerilor din subordine. Având, deci, în vedere că șefii Penitenciarului Poartă Albă au ignorat avertismentele referitoare la insuficiența măsurilor de siguranță pentru personal, refuzând chiar dotarea agetului supraveghetor cu un sistem "man-down" care să-i permită acestuia să alerteze echipa de intervenție, deși astfel de mijloace de avertizare au fost achiziționate și sunt păstrate în magazia penitenciarului, solicităm o anchetă din partea Ministerului Justiției și sancționarea celor vinovați. Viorel Băcanu avertizase în scris, încă din august 2017, că nu-i poate gestiona singur pe cei peste 420 de deținuți aflați în secție la acel moment”, potrivit reprezentanților Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor.

Gabi Botezan: ”S-a ales cu o zgârietură superficială la o mână”

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Poarta Albă, Gabi Botezan, a precizat că agentul supraveghetor a intervenit pentru a desparte doi deținuți care s-au luat la bătaie, acesta alegându-se cu o simplă zgârietură! „A fost vorba de un incident petrecut în cursul zilei de ieri (marți, 28 noiembrie - n.r.) la Penitenciarul Poarta Albă. A avut loc o altercație între deținuți, iar agentul supraveghetor care era de serviciu pe secție a încercat să îi despartă. În urma ambuscadei produse, acesta s-a ales cu o zgârietură superficială la o mână. Au fost luate măsurile legale în acest caz. A fost anunțat procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, iar conducerea unității a demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs incidentul și care au fost cauzele. Pentru siguranță, agentul a fost transportat la IML Constanța pentru control medical”, a declarat Gabi Botezan.

Au fost scoase posturi la concurs!

Pe de altă parte, în curând se vor rezolva o parte din problemele cu privire la lipsa de personal resimțită în toate penitenciarele din România, Gabi Botezan precizând că au fost scoase la concurs mai multe posturi, urmând a fi puse în funcție mai multe persoane. „Rămâne problema cu care ne confruntăm de ceva timp - lipsa de personal. Au fost făcute și eforturi deosebite anul acesta. Au fost scoase la concurs 1.000 de posturi din sursă externă, urmează ca cei care au fost declarați admiși să fie puși în funcție, conform alocărilor bugetare”, a adăugat reprezentantul penitenciarului.

L.C. C.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Au dat in el, de i-au zgariat bratul la care a lucrat toata iarna.
0
0
militienii vin cer pachete de tigari ca sa ii lase pe detinuti cu telefoane si pe langa mai si baga telefoane nea costica si nea cosmin sunt cumnati ! ! !
3
0
cum sa faca fata un singur om? Conducerea penitenciarului ar treb sa incerce si ea acest exercitiu.
5
1
Un singur gardian la o hergelie de parnaiasi cam putin unu
5
1
Nu ti-e rusine tie, bre nea Gabi, sa minti ca porcu! Cine l-a transportat pe Bacanu ieri la INML? DRACU, poate! Ca voi l-ati trimis de unul singur dupa 5 ore de la incident! Ce-ti mai place sa mananci cacat!
7
0
Din spusele conducerii penitenciaruluu, se pare ca a fost doar un simplu politist batut de puscariasi. Mare scofala. Asa e in Romanica. Puscariasii sunt la putere
9
0
Se pare ca cei din conducerea penitenciarului incearca sa minimalizeze efectele respectivului incident,precizand ca este vb despre o simpla zgarietura
10
0
fura jumarile din fasolea detinutilor si a fost pedepsit.
5
4
Apa , paie si bataie ! Bataie , bataie , bataie , apa , paie ...
5
1

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367