REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.9° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
21.9° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Agenţia Unitaid va finanţa lansarea în Brazilia şi în Africa de Sud a unui tratament inovator împotriva HIV

Agenţia Unitaid va finanţa lansarea în Brazilia şi în Africa de Sud a unui tratament inovator împotriva HIV

Replica API 21 martie 2022 | 00:00 310

Unitaid va finanţa lansarea în Brazilia şi în Africa de Sud a unui tratament preventiv şi inovator împotriva HIV, injectabil şi cu acţiune de lungă durată, au anunţat vineri reprezentanţii acestei organizaţii internaţionale cu sediul la Geneva, relatează AFP, citată de stiripesurse.ro.

"Agenţia Unitaid anunţă astăzi un acord pentru a începe utilizarea în Africa de Sud şi în Brazilia a unei injecţii care, timp de opt săptămâni, îi va proteja pe utilizatori de HIV" (virusul imunodeficienţei umane, n.r.), a declarat un purtător de cuvânt al Unitaid, Herve Verhoosel.

El a explicat că acest program se va adresa unui public special: "adolescenţii şi tinerele femei din Africa de Sud, întrucât ei sunt astăzi cei mai afectaţi de HIV, şi persoanele transgen şi bărbaţii care întreţin raporturi sexuale cu alţi bărbaţi în Brazilia, care sunt la rândul lor categoriile de populaţie cele mai afectate de HIV".

Într-un comunicat, Unitaid a explicat că această versiune injectabilă de profilaxie pre-expunere (PrEP) - denumită şi Cabotegravir cu acţiune prelungită - este cea mai recentă inovaţie în materie de prevenire a infectării cu HIV, potrivit Agerpres.ro.

"Statele Unite şi Anglia tocmai au aprobat acest sistem, însă el nu este deocamdată disponibil", a adăugat Herve Verhoosel.

Acest tratament s-a dovedit a fi cu 70%-90% mai eficient decât medicamentele PrEP cu administrare orală zilnică pentru a reduce riscul de infectare cu HIV şi necesită doar şase injecţii pe an, potrivit organizaţiei Unitaid, care strânge fonduri împotriva mai multor boli.

Tratamentul permite, de asemenea, atenuarea temerilor legate de o posibilă confuzie a pastilelor PrEP cu cele folosite în tratamentul administrat efectiv împotriva HIV, fapt ce ar expune persoanele care folosesc PrEP la riscul de stigmatizare socială.

Unitaid, în parteneriat cu Fiocruz din Brazilia şi cu Wits RHI din Africa de Sud, precum şi cu autorităţile sanitare locale din cele două ţări, va integra noua injecţie cu acţiune prelungită în programele naţionale de sănătate sexuală implementate în cele două state.

Primele doze au fost donate de companii farmaceutice, a precizat Herve Verhoosel. Unitaid îi îndeamnă pe producătorii de medicamente să aplice în ţările cu venituri mici şi medii un preţ adaptat la economia şi la costurile locale şi, pe termen lung, să permită licenţe voluntare pentru fabricarea unor tratamente generice.

În prezent, 1 milion de persoane au acces la medicamente PrEP în întreaga lume, un număr mult mai mic decât obiectivul fixat de Organizaţia Naţiunilor Unite.

Pe 16 iulie 2012, un prim tratament preventiv din gama PrEP, cocktailul antiretroviral Truvada, a fost autorizat în Statele Unite. De atunci, acest tip de tratament şi-a dovedit eficacitatea şi le-a permis persoanelor din grupele de risc să se protejeze cu ajutorul unui comprimat oral pe care şi-l administrează cu titlu preventiv.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212