REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.6° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
18.6° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Aglomerație în mai multe puncte de trecere a frontierei de la granița cu Ungaria

Aglomerație în mai multe puncte de trecere a frontierei de la granița cu Ungaria

Victor ROTARU 2 aprilie 2024 | 12:13 328

În punctele de trecere a frontierei de la graniţa cu Ungaria se înregistrează un timp de aşteptare ridicat la ieşirea din România, pe arterele destinate vehiculelor de transport marfă, după restricțiile impuse în statul vecin cu ocazia Paștelui catolic.

Aglomeratie in mai multe puncte de trecere a frontierei de la granita cu Ungaria

Potrivit Poliției de Frontieră, în punctele de trecere a frontierei de la graniţa cu Ungaria se înregistrează un timp de aşteptare ridicat, la ieşirea din România, pe arterele destinate autovehiculelor de transport marfă, ca urmare a restricţiilor de circulaţie pentru mijloacele de transport din această categorie, impuse de autorităţile ungare pe teritoriul statului vecin, cu ocazia sărbătorilor Pascale Catolice.

La ridicarea restricțiilor, Inspectoratele Teritoriale ale Poliției de Frontieră Oradea și Sighetu Marmației au dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru asigurarea unui control operativ şi reducerea timpului de aşteptare.

”A fost suplimentat personalul planificat la efectuarea formalităţilor de frontieră, precum şi pe arterele de control deschise pentru acest tip de mijloace de transport, în funcţie de infrastructura punctelor de trecere. Controlul de frontieră la graniţa cu Ungaria se efectuează în comun cu autorităţile din ţara vecină, sens în care suplimentarea arterelor de control se realizează în acord cu şi în funcţie de personalul alocat de Poliţia Ungară. În acest sens, a fost luată legătura cu autorităţile maghiare pentru dispunerea unor măsuri comune de fluidizare a traficului”, transmite, marți, Poliția de Frontieră.

Polițiștii de frontieră le recomandă şoferilor de camioane tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţa cu Ungaria, deschise tranzitului de mărfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt, astfel:
* pe raza județului Satu Mare: PTF Petea.
* pe raza județului Bihor: PTF Salonta (tonaj maxim 7,5 tone); PTF Borş, PTF Borş II.
* pe raza județului Arad: PTF Nădlac, PTF Nădlac II, PTF Turnu (tonaj maxim 7,5 tone), PTF Vărşand.
* pe raza județului Timiș: PTF Cenad (tonaj maxim 7,5 tone).

Traficul pentru autoturisme şi mijloacele de transport persoane se desfăşoară în condiţii normale, fără a se înregistra timpi de aşteptare, notează antena3.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218