REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
18.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Ai CUMPĂRAT un produs ONLINE? Află în ce condiţii îl poţi returna!

Ai CUMPĂRAT un produs ONLINE? Află în ce condiţii îl poţi returna!

Replica API 8 iunie 2020 | 19:31 1455

De foarte multe ori când comanzi un produs de pe internet se întâmplă să vrei, din diferite motive, să îl returnezi și să îți primești banii. El nu trebuie să fie, neapărat, stricat, ci poate ți-ai dat seama că nu aveai nevoie, cu adevărat, de el. Sau poate ți se pare că e diferit, în realitate, decât credeai și preferi, din cauza aceasta, să îl returnezi.

Ai CUMPĂRAT un produs ONLINE? Află în ce condiţii îl poţi returna!

Din fericire, legea îl obligă pe comerciant să accepte returnarea produsului și să îți dea înapoi banii, fără ca tu să trebuiască să explici motivul pentru care returnezi produsul, atât timp cât te încadrezi în termenul legal.

Consumatorul poate să returneze orice produs în 14 zile

Consumatorul beneficiază de o perioadă de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanță sau dintr-un contract în afară spațiilor comerciale, fără a fi nevoit să justifice decizia de retragere și fără a suporta decât anumite costuri. Pentru a beneficia de dreptul de retragere, consumatorul trebuie să acționeze în cel mult 14 zile (calendaristice) de la care a intrat în posesia produselor.

Există și excepții de la această regulă

Există și o serie de excepții de la această regulă, în special produsele perisabile, serviciile a căror prestare a fost efectuată deja, produsele realizate la comandă.

Ai CUMPĂRAT un produs ONLINE? Află în ce condiţii îl poţi returna!

Vânzătorul este obligat să îți returneze banii în maxim 14 zile din momentul în care este informat de retragere

Vânzătorul nu poate aștepta o perioadă de timp prea lungă să îți dea înapoi banii plătiți. Însă trebuie să reții că și tu ai obligații. Dincolo de faptul că trebuie să returnezi produsul, și tu trebuie să o faci în decurs de 14 zile de la momentul în care l-ai anunțat pe vânzător că dorești retragerea din contract. În plus, dacă valoarea produsului a scăzut, în urma manipulării acestuia, tu ești cel ce va trebui să suporte acea valoare, astfel că vei primi mai puțini bani decât ai cheltuit initial.

Ai CUMPĂRAT un produs ONLINE? Află în ce condiţii îl poţi returna!

Nemulțumiții se pot adresa Protecției Consumatorului

Dacă vânzătorii nu rezolvă problemele semnalate de consumatori sau dacă sunt depășite termenele legale, aceștia din urmă pot face reclamații la Protecția Consumatorilor. Însă această variantă poate fi folosită numai dacă problema nu se rezolvă mai întâi direct cu comercianții.

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere