REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
14.4° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

ALARMANT! Incendiile de vegetaţie uscată au crescut cu peste 300%, la Constanţa

ALARMANT! Incendiile de vegetaţie uscată au crescut cu peste 300%, la Constanţa

Replica API 17 iulie 2015 | 22:54 113

Alarmant! Statistica incendiilor arată că, de la începutul anului şi până în prezent, în Constanţa, s-a înregistrat o creştere de 375% a numărului de incendii de vegetaţie uscată, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2014. Spre exemplu, numai în ziua de 15 iulie au fost peste 3 astfel de sesizări. Însă, mare atenţie, arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.

Situaţia incendiilor de vegetaţie uscată a devenit alarmantă la nivelul judeţului Constanţa. Dacă în 2014, de la început şi până pe 15 iulie inclusiv, au fost înregistrate 32 de cazuri, anul acesta, în aceeaşi perioadă, numărul lor a ajuns la 120! Totodată, menţionăm că intervenţia specializată pentru stingerea acestor arderi necesită utilizarea unui volum apreciabil de resurse, costurile acestor intervenţii fiind semnificative. Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa atenţionează atât cetăţenii, cât şi instituţiile şi operatorii economici asupra obligativităţii respectării prevederilor legislaţiei în vigoare. Prin urmare, arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi miriştilor se face numai pe baza permisului de lucru cu foc (eliberat de primărie), după ce a fost informat în prealabil serviciul privat/voluntar pentru situaţii de urgenţă şi dacă există acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului. Trebuie să ştiţi că nu se utilizează focul deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt. În perioadele de caniculă şi secetă prelungită arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este interzisă! Nu se utilizează focul deschis la distanţe mai mici de 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile (casă, şură, depozit de cereale, pădure etc). Zona de ardere se izolează faţă de drumuri, construcţii, instalaţii, fond forestier, culturi agricole vecine prin executarea de fâşii arate- Arderea miriştilor, resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile se face numai în locurile special amenajate ori pe terenuri pregătite. Cetăţenii se vor interesa la primărie în ceea ce priveşte planificarea zilelor şi locurile special amenajate în care se adună resturile menajere şi vegetaţia uscată din localitate în scopul arderii şi se va asigura supravegherea permanentă a arderii şi stingerea jarului după încetarea acesteia. Conform prevederilor H.G.R. nr. 537/2007, "arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei". Pe timpul campaniei de recoltare a cerealelor păioase, cadrele inspecției de prevenire a incendiilor vor controla modul de respectare a măsurilor de apărare împotriva incendiilor, aplicând sancţiuni contravenţionale acolo unde nu se respectă prevederile legale.

L.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272