REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
11.6° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Alcoolul este dăunător pentru organism. Ce cantitate putem bea fără să ne îmbolnăvim

Alcoolul este dăunător pentru organism. Ce cantitate putem bea fără să ne îmbolnăvim

A.F. 14 noiembrie 2022 | 00:00 313

Dr. Alexandru Nechifor, specialist în medicină internă la Spitalul Județean de Urgență Galați, susține că alcoolul chiar și în cantitate mică este dăunător pentru organism.

Medicul Alexandru Nechifor este prorector al Universității „Dunărea de Jos” din Galați, medic specialist medicină interna și atestat în adictologie în Bordeaux- Franța, scrie stiripesurse.ro.

Dr. Nechifor face referire la cele mai ample studii privind alcoolul și efectele asupra sănătății creierului. Studiile respective au inclus 25.378 de participanți și au demonstrat faptul că orice cantitate de alcool consumată este corelată cu afectarea sănătății creierului. Astfel, consumul de alcool apariția unor afecțiuni precum demența, accidentul vascular cerebral, steatoza hepatică, pancreatita și altele, avertizează medicul.

Când devine alcoolul dăunător pentru organism?

Dr. Alexandru Nechifor: Conform celor mai noi și ample studii privind alcoolul și efectele asupra sănătății creierului, ce a inclus 25.378 de participanți s-a demonstrat faptul că orice cantitate de alcool consumată este corelată cu afectarea sănătății creierului. Deci în acest moment putem afirma, cu dovezi științifice solide, că alcoolul chiar și în cantitate mică este dăunător.

Ce riscuri sunt, ce boli pot apărea?

Știm în momentul de față că consumul regulat de alcool este responsabil sau se face „vinovat” pentru apariția unor afecțiuni precum demența, accidentul vascular cerebral, steatoza hepatică, pancreatita, hepatita, ciroza, ulcerul gastric, sindromul de anxietate, sindromul depresiv, hipertensiunea arterială, infarctul miocardic, cancerul de esofag, cancerul de colon, cancerul de rect, cancer hepatic, cancerul mamar.

Ce băuturi sunt bune și care nu bune? Vinul roșu, de pildă, este bun?

Trebuie să încetăm în a mai răspândi premisa că vinul roșu, consumat regulat, este bun pentru inimă. Pornindu-se de la prezența unei substanțe benefice și anume antioxidantul resveratrol, în vinul roșu s-a trecut peste efectele dăunătoare ale alcoolului, iar ca sa fim sinceri cu noi înșine, mare parte din cei care consumă acest tip de vin folosesc ca pretext această scuză.

Celelalte sortimente de băuturi alcoolice sunt la fel de dăunătoare?

Vin, bere sau băuturi spirtoase (cu conținut ridicat de alcool), toate sunt la fel de dăunătoare. În acest amplu studiu nu se găsește vreo diferență între tipurile de alcool consumat și daunele asupra creierului.

Dacă totuși alegem să consumăm băuturi alcoolice, ce ați recomanda să facem pentru a reduce din riscuri?

Deși repet, orice cantitate consumată este dăunătoare. Dacă totuși alegem să consumăm, atunci ideal este ca această cantitate să fie cât mai mică cu putință, să nu se facă pe „stomacul gol”, și să fie urmată de hidratare corespunzătoare cu apă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212