Aleea Hortensiei din Constanța: mai mult asfalt, același haos rutier
Aleea Hortensiei din Constanța: mai mult asfalt, același haos rutier
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestModernizări pentru trafic… dar comportamentul rămâne același. Aleea Hortensiei din Constanța demonstrează că mai mult asfalt nu schimbă șoferul român.

Deși trotuarul a fost îngustat semnificativ în favoarea mașinilor, unii șoferi încă nu par să se fi obișnuit cu schimbarea
Aleea Hortensiei tocmai a trecut printr-o transformare „revoluționară”: trotuarele au fost strânse, iar șoferii primesc acum generos mai mult spațiu de circulație și locuri de parcare. Autoritățile sperau, probabil, că această măsură va face minuni pentru fluidizarea traficului.
Ei bine… nu chiar. La mai puțin de o lună de la inaugurare, fenomenul care nu putea fi prevăzut (sau poate a fost uitat) s-a manifestat cu toată forța: oamenii care folosesc drumul public rămân la fel.
Pe rețelele sociale au început să apară sesizări de la vecini și alți participanți la trafic: șoferii aleg să ignore orice regulă de bun simț și își parchează mașinile „după cum le taie capul”. Fie că este vorba de locurile de parcare proaspăt amenajate sau de benzile de circulație largi, se pare că românul nu a fost informat că acum există reguli.
Mai mult spațiu pentru mașini, mai puțin respect pentru reguli
Exact, după ce întreaga vară ne-am plâns că turiștii complică circulația prin stilul lor de condus inexplicabil, iată că propriii noștri concetățeni vin să ne demonstreze că România rămâne aceeași peste tot. Este un adevărat spectacol urban: mașini parcate oblic, uneori chiar pe trotuar, claxoane nervoase și o bătălie zilnică pentru câțiva metri de asfalt liber.
Vecinii povestesc cu umor amar despre momentele când se trezesc cu mașini parcate sub geam, ca și cum trotuarul ar fi fost inventat doar pentru frunziș sau stâlpi. Și deși acum există și locuri de parcare și suficient spațiu de circulație, românul tot român rămâne. Comportamentul de tip „sunt în țara mea, cu partidul meu la putere” pare să primeze în continuare, iar respectul pentru reguli este încă un concept abstract, discutabil și rar aplicat.
În ciuda numeroaselor locuri de parcare disponibile, unii șoferi aleg în continuare să ignore orice regulă de bun-simț
Gurile rele spun că amenzile sunt prea mici pentru a schimba ceva și, sperăm, să nu fie auzite de guvern, căci într-un climat economic ca acesta, sigur vor crește. Între timp, rămâne la latitudinea șoferilor să decidă dacă trotuarul este pentru oameni sau pentru mașini, iar pietonii să devină experți în slalom urban.
Chiar daca frecvența actelor de vandalism rutier crește, unii șoferi blochează în continuare mașini fără a lăsa un număr de contact
Și totuși, există speranță. Campanii de conștientizare, semne mai clare și poate o doză de educație rutieră suplimentară ar putea, în timp, să transforme Aleea Hortensiei dintr-un parcurs de supraviețuire într-o arteră civilizată. Până atunci însă, continuăm să ne luptăm în trafic cu cei dintre noi pentru care bunul simț este doar un mit urban, complet străin.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.1° Constanța 












