Alertă! Drogații au împânzit litoralul!
Alertă! Drogații au împânzit litoralul!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestLa data de 30 iulie a.c., în jurul orei 19.50, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat, de 37 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul Mamaia din stațiunea Mamaia, fiind sub influența substanțelor psihoactive.

Bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la cocaină.
Ulterior, acesta a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în sânge.
Nu este singura persoană consumatoare de droguri prinsă de oamenii legii, alți 28 de tineri fiind depistați, în acest weekend, de către jandarmii Grupării Mobile Constanța, având asupra lor substanțe interzise. ”Peste 200 de jandarmi care au acționat zilnic pe parcursul acestui weekend, au întocmit 18 acte de sesizare a organelor competente, în care se regăsesc 28 de făptuitori, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere si consum de substanțe psihotrope conform prevederilor Legii 143/2000 și au aplicat un număr de 51 sancțiuni contravenționale în valoare de 6.500 de lei, pentru încălcarea normelor de conviețuire socială conform prevederilor Legii 61/ 1991.", au transmis oamenii legii.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.1° Constanța 













