REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Alertă în Republica Moldova! Două drone au încălcat spațiul aerian al țării

Alertă în Republica Moldova! Două drone au încălcat spațiul aerian al țării

A.F. 29 noiembrie 2025 | 10:42 570

Două drone au pătruns în spațiul aerian al Republicii Moldova, vineri seară. În urma incidentului, autoritățile au închis temporar spațiul aerian, care a fost redeschis ulterior, cu excepția regiunii de nord, scrie presa locală.

Alerta in Republica Moldova! Doua drone au incalcat spatiul aerian al tarii

Potrivit autorităților, cele două drone au traversat spațiul aerian al Republicii Moldova pe direcția Stanislavka, regiunea Odesa – Vărăncău, regiunea din stânga Nistrului, fiind nedetectabile pe radar, notează NewsMaker. Ulterior, autoritățile de frontieră a Ucrainei au informat Poliția de Frontieră că acestea au fost observate pe direcția Velikaia Kosnița (UA) – Ruslanovca, raionul Soroca, traversând frontiera de stat dintr-o parte în alta.

Deocamdată nu au fost identificate obiecte care să prezinte riscuri pentru siguranța cetățenilor.

„În baza informațiilor primite, sunt întreprinse măsuri procedurale prevăzute de legislația în vigoare, zona pe unde ar fi trecut dronele este verificată, iar deocamdată nu s-au identificat obiecte care să prezinte riscuri pentru siguranța cetățenilor”, a transmis Poliția de Frontieră.

Reamintim că marți șase drone au pătruns ilegal în spațiul aerian al Republicii Moldova. Una dintre ele, de producție rusească și marcată cu simbolul „Z”, folosit de armata rusă în războiul din Ucraina și interzis în Moldova,  s-a prăbușit în nordul țării.

MAE de la Chișinău a condamnat „încălcarea gravă a spațiului aerian”, inclusiv prăbușirea dronei pe acoperișul unei case din Cuhureștii de Jos, raionul Florești. Autoritățile au calificat incidentul drept „un risc major pentru siguranța cetățenilor” și l-au convocat pe ambasadorul agreat al Rusiei, Oleg Ozerov, pentru explicații.

Ozerov fusese chemat la MAE și pe 20 noiembrie, după ce în ajun, pe 19 noiembrie, alte două drone au survolat ilegal teritoriul Republicii Moldova, tot pe fondul unui atac masiv al Rusiei asupra Ucrainei, citează digi24.ro.   

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Dronele au venit din și s-au întors in Ukraina
5
1