REPLICA ONLINE CONSTANTA

15° Constanța Sâm., 18 Mai 2024
Anul XX Nr. 6733
15° Constanța Sâmbătă, 18 Mai 2024 Anul XX Nr. 6733
 

Alertă în sistemul medical: Penurie gravă de medicamente esențiale pentru diabetici

Alertă în sistemul medical: Penurie gravă de medicamente esențiale pentru diabetici

A.F. 31 august 2023 | 00:00 286

Europa va continua să se confrunte cu o penurie de Trulicity, medicamentul de succes pentru diabet al companiei Eli Lilly & Co., şi în septembrie, a anunţat Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), relatează Reuters, informează news.ro.

Alerta in sistemul medical: Penurie grava de medicamente esentiale pentru diabetici

La fel ca şi compania rivală Novo Nordisk, Eli Lilly se luptă să facă faţă cererii ridicate pentru medicamentele sale pentru diabet, inclusiv Trulicity, care tratează diabetul de tip 2 la persoanele cu vârsta de peste 10 ani.

Ozempic, medicamentul pentru diabet al Novo, a fost deficitar timp de luni de zile în SUA, în parte din cauza prescrierii lui pentru pacienţii non-diabetici care doreau să slăbească.

Ozempic şi Trulicity de la Lilly aparţin unei clase de medicamente numite agonişti ai receptorilor GLP-1, care au fost iniţial dezvoltate pentru a trata diabetul de tip 2, dar care imită şi un hormon intestinal ce suprimă pofta de mâncare şi favorizează senzaţia de saţietate.

EMA a anunţat că Austria, Finlanda, Grecia, Polonia şi Suedia sunt afectate în prezent de o penurie de Trulicity, în timp ce în Danemarca şi Norvegia se aşteaptă, de asemenea, ca medicamentul să lipsească temporar din farmacii.

În ianuarie, Eli Lilly a planificat să investească încă 450 de milioane de dolari pentru a extinde capacitatea unei fabrici din Carolina de Nord, pentru a face faţă cererii tot mai mari de medicamente pentru diabet, scrie stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468