REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Alertă în sistemul medical: SUA scot tiomersalul din vaccinuri

Alertă în sistemul medical: SUA scot tiomersalul din vaccinuri

A.F. 25 iulie 2025 | 00:00 212

Ministerul american al Sănătăţii a anunţat miercuri că a interzis folosirea tiomersalului (substanţă cunoscută drept timerosal în SUA şi Japonia) în vaccinuri, o sare de mercur cu rol de conservant, transmit AFP şi Reuters.

Alerta in sistemul medical: SUA scot tiomersalul din vaccinuri

Această decizie urmează votului unei comisii de experţi în probleme vaccinale ce a fost convocată luna trecută de ministrul sănătăţii din SUA, Robert Kennedy Jr, care s-a pronunţat pentru încetarea folosirii acestui conservant pe bază de mercur în vaccinurile împotriva gripei pentru adulţi, femeile însărcinate şi copii, potrivit Agrepres.

Alte recomandări făcute în luna iunie de comisia de experţi, denumită Comitetul Consultativ pentru Practici de Imunizare (Advisory Committee for Immunization Practices), sunt în curs de evaluare, conform unui comunicat al Departamentului american al Sănătăţii, scrie Reuters.

Aceste recomandări privind excluderea conservantului pe bază de mercur din vaccinuri au fost acceptate de Robert Kennedy Jr. în absenţa unui director al Centrului american pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), care de obicei semnează astfel de recomandări înainte de implementarea lor, în contextul în care nominalizarea lui Susan Monarez în fruntea CDC nu a fost confirmată încă de Senatul american.

Producătorii de vaccinuri au oferit asigurări că au capacitatea de a înlocui flacoanele multidoză de vaccinuri ce conţin acest conservant fără ca aprovizionarea cu vaccinuri să fie întreruptă, conform Departamentului american al Sănătăţii, citează stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere