REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.8° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
18.8° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Alertă la Liceul Economic! Au fost evacuați 400 de elevi

Alertă la Liceul Economic! Au fost evacuați 400 de elevi

Victor ROTARU 8 iunie 2024 | 00:00 1211

Militarii din cadrul ISU Delta au fost solicitate să intervină la Liceul Economic din municipiul Tulcea, unde a izbucnit un incendiu, la etajul al treilea, în holul clădirii.

Alerta la Liceul Economic! Au fost evacuati 400 de elevi

Către locul evenimentului s-a deplasat o autospecială  de primă intervenție și comandă, două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o autoscară și un echipaj de prim ajutor SMURD. Până la ajungerea forțelor de intervenție, elevii care se aflau în clădire, au pus în aplicare planul de evacuare în cazul producerii unui incendiu, întocmai exercițiilor efectuate periodic cu sprijinul pompierilor tulceni astfel, aproximativ 400 de elevi care se aflau în corpul principal al Colegiului Economic s-au autoevacuat în siguranță.

Incendiul, cu degajări mari de fum, a fost lichidat până la sosirea echipajelor intervenție, de către personalul prezent la locul de muncă. Cauza probabilă de producere a incendiului este un scurt circuit la un conductor electric.

„Le adresăm mulțumiri personalului din cadrul instituției de învățământ, deoarece, prin gestionarea promptă și corectă a evenimentului, s-a evitat producerea unei situații tragice.”, au transmis reprezentanții ISU Delta.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Viitorii angajati Glovop
0
0