Alertă! Un minor de 16 ani a fost găsit spânzurat în Parcul Tăbăcărie. Video
Alertă! Un minor de 16 ani a fost găsit spânzurat în Parcul Tăbăcărie. Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestServiciul 112 a fost anunțat marți dimineață, 3 iunie, de câteva persoane care se aflau la alergare prin Parcul Tăbăcărie despre faptul că o persoană este spânzurată de un copac.
Locul unde minorul a ales să își pună capăt zilelor
La fața locului au ajuns imediat reprezentanții Poliției și cei ai ambulanței care nu au putut decât să constate decesul tânărului. Trupul acestuia a fot găsit în imediata apropiere a Bisericii Sfântul Mina.
Video:
Potrivit primelor informații, persoana găsită spânzurată în Parcul Tăbăcărie este un minor de 16 ani din orașul Ovidiu.
Locația în care minorul a fost găsit spânzurat
Polițiștii continuă cercetările pentru a vedea care au fost cauzele pentru care minorul a decis să își pună capăt zilelor.
Ce spune IPJ Constanța
”La data de 3 iunie a.c., în jurul orei 06.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 1 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că în Parcul Tăbăcărie s-ar afla cadavrul unui bărbat spânzurat. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, în urma primelor verificări nefiind constatate urme de violență.
Polițiștii continuă cercetările în vederea identificării persoanei și stabilirii împrejurărilor producerii decesului. Trupul bărbatului a fost transportat la morgă, pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzelor decesului. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă”, potrivit IPJ Constanța.
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11.2° Constanța 













