rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 25 septembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Aleșii locali așteaptă cu sufletul la gură majorarea salariilor

Începând cu 1 noiembrie, salariile și sporurile demnitarilor, dar și ale primarilor vor crește, în plină criză. În cursul zilei de miercuri, 21 septembrie a.c., Senatul a adoptat amendamentele aduse de doi senatori UDMR, după ce în aceeași zi, Curtea Constituțională a admis o sesizare USR, care împiedica majorarea salariilor din sistemul public prin Parlament.Contactați de către reporterii de la replica de Constanța, mai mulți primari din județ și-au spus părerea în legătură cu creșterea veniturilor lor, dar și în cadrul administrației pe care o conduc.

Începând cu 1 noiembrie, salariile și sporurile primarilor, dar și ale demnitarilor ar urma să crească după o pauză de mai bine de doi ani. Acestea au fost înghețate încă din anul 2019, iar de atunci nu au mai fost actualizate din cauza pandemiei de COVID-19.

Părerile sunt împărțite în rândul primarilor, unii dintre aceștia așteaptă de mult această de decizie, pe când alți spun că ar fi mai bine să se atribuie mai mulți bani la bugetul local pentru dezvoltarea localităților. Contactați de către reporterii de la replica de Constanța, mai mulți primari și-au spus părerea în legătură cu creșterea veniturilor lor, dar și în cadrul administrației pe care o conduc.

Gheorghe Moldovan: ”Eu nu am venit pentru salariul de primar aici”

Salariile demnitarilor se acordează tot timpul cu salariul minim pe economie. Până acum, de câte ori a crescut salariul minim pe economie, indemnizațiile au rămas pe loc. Nu ne-au dat nimic, și chiar dacă ne dă, se întâmplă ca la profesori. Le măresc salariile și nu le-a dat, pe urmă vin, au câștigat în instanță și le-a dat banii. În ceea ce mă privește pe mine, chiar nu mă interesează salariul de primar. Eu nu am venit pentru salariul de primar aici. Eu am cu ce trăi, problema este că se face mult tam-tam pentru nimic. Și dacă se măresc salariile primăriilor, vin și se măresc și la cei din administrația locală. Primarii nici nu au cerut mărire de salarii. Ele se actualizează. Eu consider că s-a făcut o discriminare, și eu ca primar sunt cetățean al României.” a declarat Gheorghe Moldovan, primarul localității Albești.

Ștefan Chelaru: ”Medicul de familie are 20.000 de lei și are grijă de aceeași comunitate”

Față de directorii de școli care au salarii mari, sau medicul de familie care are 20 000 de lei care are grijă de aceeași comunitate și nu prea îl interesează. Și noi avem 4 000, poate 5 000 când se mărește. Să nu mai zic, șeful de post are dublu față de mine, și tot de oamenii ăia are grijă” a declarat Ștefan Chelaru, primarul localității Cerchezu.

Tudorel Gurgu: ”De la Dragnea nu a mai mărit nimeni”

Mai trebuia să se mărească și la noi, că s-a mărit la toți. La spital, director, doctori, profesori, la toată lumea a mărit. La administrația publică, la revedere. De când a fost Dragnea, atunci el ne-a mărit, și de la ăla nimeni nu a mai mărit. Ar trebui mărite, la prețurile care s-au mărit trebuia să mai pună un leu, doi, dar la noi deloc. La profesori, doctori, la toți le-a pus”, a declarat primarul localității Ciobanu, Tudorel Gurgu.

Ionuț Șerbu: ” Primarul e în slujba cetățeanului, cu mult, puțin, el și-a asumat-o”

Primarul localității Ciocârlia, este de părere că mai bine s-ar crește plafonul de buget pentru primării, întrucât un primar se bucură mai mult dacă face ceva pentru comunitate decât dacă ia 1 000 de lei în plus la salariu, acesta declarând: ”Mai bine ar face ceva să mărească plafonul de buget pentru primării decât salariile primarilor. Primarul e în slujba cetățeanului, cu mult, puțin, el și-a asumat-o. Eu nu am venit pentru bani, am venit să facem ceva pentru localitate. Nu cred că a venit nimeni pentru bani. De două luni de zile eu nu am primit un leu de la Consiliul Județean sau din altă parte, și să primesc salariul mărit, nu îi văd nici un folos. Mai bine ar băga bani pentru comună, să faci un parc, decât să-mi dea 1 000 de lei. Mai mult se bucură primaru când face un lucru frumos decât când ia 1 000 de lei în plus.

Mădălina Negru: ” Funcționarul public merită o mărire”

Din punctul meu de vedere dacă se măresc, se măresc, dacă nu, nu. Funcționarul public eu cred că merită o mărire, pentru că sunt blocate din 2019. Un contabil, un secretar, chiar muncește, și să ai o diferență de 500 de lei nu mi se pare normal.” a declarat primarul localității Târgușor, Mădălina Negru.

Marius Berbec: ”Aleșii locali ar trebui să aibă măcar liceul”

Toți ceilalți funcționarii publici nu pot depășii salariul viceprimarului, iar funcționarii sunt foarte afectați de acest nivel de salarizare. Avem oameni în administrația publică locală care iau 2 000 de lei salariu, și au și studii superioare. Știu că tot timpul este blamat aparatul de stat, dar performanța se plătește. Poate ar trebui modificată legea ca aleșii locali să aibă măcar liceul, sau mai bine facultate. În managementul administrativ ar trebui să ai anumite abilități, iar abilitățile și cunoașterea se dobândesc în urma unor studii.” a declarat primarul localității Vulturu, Marius Berbec.

Iulian Soceanu: ”Trebuie aplicată legea cadru, și lumea trebuie să se conformeze”

La momentul acesta nu este o măsură oportună. Singura chestie pe care o scot în evidență este că ar trebui să se aplice legea 153, legea salarizării, unde spune clar cum se calculează indemnizația unui primar, unui viceprimar, raportat la salariul minim pe economie, cu coeficientul pe care îl are comuna. Din păcate faptul că s-a blocat la nivelul salariului din 2019 pe noi cei din administrație, și avem calitate de demnitari suntem păgubiți de acest lucru. Din punctul meu de vedere trebuie aplicată legea cadru, și lumea trebuie să se conformeze.” a declarat Iulian Soceanu, primarul localității Techirghiol.

Victor ROTARU

sâmbătă, 24 septembrie 20222020
GANDUL.RO
Aparatul electrocasnic care consumă într-o oră cât 44 de becuri LED. Toți românii îl au în casă
Comentarii

00Mihai(24 sep 23:22)
La articolul cu domnul HUTUCA de ce SUNT BLOCATE COMENTARIILE???? Ii este teama de adevar???? De faptul ca conduce doar un grup de interese si nu un partid???? La ISJ cat ii mai sustineti pe cei doi care fac numai greseli?????? Chiar nu va pasa de invatamantul constantean??? Pacat! De aici veti pierde voturile!!!!
08Roman(24 sep 14:55)
Sa le stea in gat.
013Asta-i frustrare(24 sep 11:41)
Sfidati bunul simt .
014PENTRU TOTI...(24 sep 11:39)
nu sustin majorarea salariilor pentru ALESII LOCALI... de exemplu...pentru edificare...veniti la PRIMARIA CERNAVODA...toti functionarii publici au salarii de te apuca damblalele...nu mai vorbim de EDILI..dar??NIMENI...DAR NIMENI...NU FACE...NIMIC...VIN LA PROGRAM,CAND VOR MUSCHII LOR...DACA VERIFICI BIROURILE,VEI CONSTATA CA NICI 30% DIN SALARIATI NU S-AU DERANJAT SA VINA LA PROGRAM..TOTI STAU LA FUMAT,LA MINCIUNI SI LA CAFELE...ALO???DOMNULE PRIMAR??? PE VREMEA PRIMARULUI HANSA GHEORGHE, ERA ORDINE,RESPECT SI DISCIPLINA,IN PRIMARIE..
08Eanu(24 sep 11:21)
Daca s-ar vedea ceva in urma voastra, cu doua maini as fi de acord sa vi se dea. Dar ramane ca dupa lacuste dupa voi si numai decizii neghioabe la nivel local. Nu comentam praduiala continua si miserupismul dar in rest falosi rau semimediocrii astia care betoneaza Constanta de 30 de ani.
27Escu(24 sep 10:57)
Sa crezi tu mai autorule ca primari asteapta cu sufletul la gura marirea salariilor,marirea asta reprezinta doar niste maruntis pentru primari pentru ca astia la fel ca si parlamentari,judecatori,politzisti si altzi pentru care parlamentari au dat legi si pentru pensii de serviciu,nu asteapta ei ziua de salariu si abuzul asta prin care politicieni romani au inpartzit Romania in doua,muncitori adica p****i care produc bsni si interlopi,speciali si alte lighioane dastea,adica schmecheri care fura bani cu acte sau fara,se vede de la kilomentri distantza.
014Fotuvan(24 sep 10:01)
Bai fratilot, unde te uiti, se taie din cheltuieli, se face economie, se concediaza, nunai pentru astia este crestere economica. Cred ca traiest in metavers. Pai foto-va-n gura de fomisti, cin PLM o sa va mai voteze? Daca e salariu mic, de ce PLM dati mite electorale sa va faceti primari? Un doctor de familie, a invatat si inca studiaza, nu ca voi din soferi de autobuz, ati ajuns primari.
011unul(24 sep 09:20)
au grija de ...comunitate, ce tupeu de ...scoala politica au la ...baza, se compara cu medicul de familie care a dat suta de examene iar ei, unii iau suta de euroi pe zi cu scoala facuta la ...intensiv si facultati ...inchipuite!
111gogu(24 sep 09:05)
Dupa ce furati de rupeti mai vreti sa fiti si platiti pentru asta . Nu v-a obligat nimeni sa fiti primari .V-ati dus doar sa furati si sa va faceti vile si amnte din banii comunitatii .
015Firati ai d r a c u l u i(24 sep 08:54)
De snapani, nu va mai ajunge, oarba dupa voi de analfabeti ordunari, la puscarie cu voi, vreti salarii marite, mumumuuuu
015Constantean(24 sep 08:46)
Nenorociti toti
010Heidi(24 sep 08:33)
Daca au realizari pentru comunitate, sa le mareasca comunitatea!
117PTR. VICTOR...(24 sep 07:51)
SI DE LA MINE...UN MILION DE FLEGNE..NUMAI JEGURI UMANE..
017Victor(24 sep 06:58)
nu meritati nici 1000 de flegme
mai mult...Replica
25 sep 00:00ReplicaSistemul de comunicații al Gărzii de Coastă va fi modernizat de SRI

Sistemul de comunicații al Gărzii de Coastă constănțene va fi modernizat de Serviciul Român de Informații, a...440

25 sep 00:00ReplicaPoliția Română cumpără 600 de BMW-uri de la firma lui Michael Schmidt cu 98 de milioane lei608
25 sep 00:00ReplicaAnamaria Prodan, amenințări cu moartea la adresa Corinei Caciuc: „Stai să vezi. Te omor”974
25 sep 00:00ReplicaDoliu în lumea operei din Constanța; A murit solistul Laurențiu Severin

Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța își ia cu durere rămas bun de la prim...943

25 sep 00:00ReplicaAlertă la Constanța! Operații suspendate, din cauza unui medicament folosit după anestezie2005
25 sep 00:00ReplicaScene erotice între angajații Wizz, după 3 ore de întârziere; Pasagerii, în pragul exploziei!1307
25 sep 00:00ReplicaKira Hagi, în rolul prinţesei Alice Cantacuzino, în cel mai nou film despre viața lui George Enescu!

Nu prea îi place să vorbească despre ceea ce face, ci îi place să vorbească prin ceea ce face. Kira Hagi (26 de...355

25 sep 00:00ReplicaPrimele imagini cu Simona Halep, după intervenția estetică703
25 sep 00:00ReplicaReghe şi Prodanca și-au împărțit pumni și palme, în plină stradă! Video9299
25 sep 00:00ReplicaCine sunt cei mai tăcuți politicieni din Parlament

Un număr uriaș de parlamentari au luat cuvântul în Parlament doar de câteva ori, în ciuda faptului că ocupă...642

25 sep 00:00ReplicaDoi români au înșelat peste 180 de cetățeni din Cehia prin intermediul unor tranzacţii online233
25 sep 00:02ReplicaSorin Constantin Enghel a murit într-un accident de parașutism500
Vremea
12.7°12.7° - 15.8° duminică, 25 septembrie 2022
ConstanțaUmiditate: 50%
Vânt: 1.98 m/s
Presiune: 1020 milibari

Loto
6/49133518281047
5/4033301621231
joker16126254315
Horoscop
mai mult...SPSportRT
25 sep 23:58SportEgalul neputinței! Naționala României, doar 1-1 la Helsinki, cu Finlanda, în Liga Națiunilor

Reprezentativa României întâlneşte Finlanda, vineri seară, la Helsinki, în penultima etapă a grupelor Ligii...574

25 sep 23:57SportCanotaj: Ionela Cozmiuc, medaliată cu aur la Mondialele de la Racice

Sportiva română Ionela Cozmiuc a cucerit medalia de aur în proba de simplu vâsle feminin, categorie uşoară,...342

25 sep 23:58SportEmma Răducanu, în semifinale la WTA Seul - A eliminat-o pe a treia favorită

Emma Răducanu continuă parcursul bun de la WTA Seul, sportiva britanică reușind să o elimine vineri pe a treia...535

25 sep 23:58SportNBA: Echipa Phoenix Suns, pusă în vânzare de patronul său, acuzat de rasism şi misoginie

Robert Sarver, patronul echipei Phoenix Suns, acuzat de rasism şi misoginie, a decis să vândă franciza din Liga...482

Local
24 sep 00:07LocalJurământul militar, rostit de prima serie de rezerviști voluntari, la Capu Midia

Vineri, 23 septembrie 2022, a avut loc la Școala de Instruire pentru Apărare Antiaeriană “General de brigadă Ion...654

24 sep 00:07LocalBărbat din Hârșova, prins beat la volan

La data de 22 septembrie a.c., în jurul orei 19.20, polițiști din cadrul Poliției orașului Hârșova au identificat...517

24 sep 00:08LocalBaracă în flăcări, pe DN2A, în apropiere de Dedeman

614

24 sep 00:07LocalConsiliul local Constanţa, convocat în ședință. Iată ordinea de zi

Consiliul local al municipiului Constanţa va fi convocat în şedinţă ordinară, vineri, 30 septembrie a.c., ora...702

24 sep 14:52LocalDorin Ivașcu va instrui angajații de la Aeroportul Mihail Kogălniceanu

Dorin Ivașcu, de la Regional Air Suport SRL, a mai prins un contract de la SN Aeroportul Internațional Mihail...968

24 sep 12:52LocalNu se găsesc furnizori pentru uniformele angajaților din Portul Constanța

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța a lansat în cursul zilei de 5 septembrie a.c. o...1520

24 sep 00:08LocalContinuă acțiunile de dezinfecție în Complexul Gravity Park și parcurile de tip Țara Piticilor

Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța continuă acțiunile de dezinfecție a...422

24 sep 00:08LocalA început asfaltarea străzilor din cartierul Veterani

Echipele Confort Urban lucrează la reamenajarea zonei carosabile pe strada Veteranilor. Lucrările sunt incluse în...634

24 sep 00:08LocalConsilierii locali din Valu lui Traian, convocați în ședință

400

Politică
24 sep 00:00PoliticăPremierul va efectua o vizită în Japonia pentru a participa la funeraliile fostului premier nipon Shinzo Abe

Prim-ministrul Nicolae Ciucă va efectua, în perioada 26-28 septembrie, o vizită la Tokyo (Japonia), pentru a...278

24 sep 00:00PoliticăDîncu a discutat cu omologul sud-coreean despre cooperarea militară dintre cele două state

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, aflat în vizită oficială în Coreea de Sud, a avut o întrevedere cu...269

24 sep 01:23PoliticăPremierul Ciucă, somat să prezinte public planul pentru tăierea pensiilor speciale

456

24 sep 01:23PoliticăJudecătorii resping o nouă încercare a Elenei Udrea de ieşi din închisoare

Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins vineri o nouă încercare a...565

24 sep 23:33PoliticăKlaus Iohannis, către românii din SUA: „România merge bine, economia crește. Guvernul și românii nu stau degeaba”

România merge bine și are creștere economică. Este declarația făcută de președintele Klaus Iohannis în fața...559

24 sep 23:33PoliticăLiberalii vor să scutească de impozit pensiile între 2.000 și 3.000 de lei

680

Interviuri
20 iun 00:03InterviuriBombă! Eugen Teodorovici: Spitalul Județean Constanța nu e sigur; la primul cutremur, pică! Video

Fostul ministrul al Fondurilor Europene și al Finanțelor, Eugen Teodorovici, explică, într-un interviu acordat...5921

24 mai 00:05InterviuriCristinel Dragomir: PSD Constanța nu mai există din vina celor care îl conduc! Video

A fost două mandate vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, dar și președinte interimar, după reținerea...6364

19 mai 00:12InterviuriMohammad Murad: Nu m-am predat lui Cristian Radu și nu mă voi preda! VIDEO

9593

1 iul 00:10InterviuriZoom Beach a dat startul distracției: sporturi nautice, filme în aer liber și mega petreceri. Video

Zoom Beach este una dintre plajele de top din Faleză Nord! Administratorul Ioan Picu a pornit, în urmă cu 10 ani, de...5851

23 iun 00:14InterviuriCristian Cîrjaliu circulă cu mașina electrică, ca să facă economie la combustibil. Video

Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a revenit în studioul Replica pentru a dezbate subiecte de interes local și...4533

21 iun 00:08InterviuriEugen Teodorovici se pregătește pentru președinția României. Video

Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...3634

18 mai 00:10InterviuriLiviu Brăiloiu: Rămân în PSD. Bun, rău, de pușcăriași… eu acolo rămân. Video

Într-o perioadă în care toată lumea aleargă după putere și funcții, Tit Liviu Brăiloiu, fost senator PSD de...5756

7 mai 00:15InterviuriDezvăluiri! Care ar fi ”mecanismul jafului organizat din Mangalia”?! Video

Dacă în plan personal, Radu Cristian se poate lăuda cu o avere de invidiat, nu același lucru se poate spune despre...7901

16 apr 00:39InterviuriHoria Țuțuianu: Nu știu câtă răbdare vor mai avea constănțenii la atâta incompetență. Video

5949

Monden
24 sep 00:00MondenAngelina Jolie a cerut un ajutor sporit pentru victimele inundaţiilor din Pakistan

Actriţa americană Angelina Jolie a declarat că inundaţiile devastatoare din Pakistan ar trebui considerate un semnal...247

24 sep 00:00MondenDavid Bowie, omagiat cu o plachetă pe Music Walk of Fame din Londra

Cântăreţul David Bowie a fost omagiat joi cu o plachetă pe Music Walk of Fame din Londra, alăturându-se astfel...234

24 sep 00:00MondenPrinţul William le-a mulţumit voluntarilor şi membrilor personalului implicaţi în funeraliile reginei Elisabeta a II-a

250

24 sep 00:00MondenDe ce s-a apucat de băut Cabral în Republica Dominicană

Cabral a avut o noapte grea în Republica Dominicană. Îndrăgitul prezentator TV s-a „împrietenit” cu o sticlă...374

24 sep 00:00MondenDupă ce a ridicat case, Dorian Popa își deschide o nouă afacere de succes. A investit deja 70.000 de euro

Dorian Popa câștigă sume considerabile de bani din activitatea sa online, bani pe care i-a investit atât în...350

24 sep 00:00MondenKira Hagi, în rolul prinţesei Alice Cantacuzino, în cel mai nou film despre viața lui George Enescu!

Nu prea îi place să vorbească despre ceea ce face, ci îi place să vorbească prin ceea ce face. Kira Hagi (26 de...324

24 sep 00:00MondenProtagonistul următorului film 'James Bond' se va afla în slujba "Majestăţii Sale Regele"

Protagonistul următorului film din seria cinematografică "James Bond", care nu a fost încă ales, se va afla în...288

24 sep 00:00MondenSăptămâna Modei de la Milano marchează revenirea cumpărătorilor chinezi şi a cifrelor de afaceri record

Săptămâna Modei de la Milano va fi inaugurată miercuri într-un context optimist, întrucât o delegaţie de...253

24 sep 01:26MondenLaurenţiu Reghecampf, audiat la poliţie după ce Anamaria Prodan l-a acuzat de furt

882

Mapamond
24 sep 01:26MapamondPreședintele Dumei de Stat din Rusia anunță că mobilizarea e anti NATO

Mobilizarea parțială, care a fost decisă de președintele rus, Vladimir Putin, "va ajuta la rezolvarea sarcinilor...690

24 sep 01:27MapamondFamiliile rușilor mobilizați din Crimeea după ordinul lui Putin primesc puțin peste 16.000 de lei

Fiecare locuitor mobilizat din Crimeea va primi câte 200.000 de ruble drept ajutor financiar pentru familia sa, a...569

24 sep 01:27MapamondCum sunt pedepsiți protestatarii anti-mobilizare din Rusia

643

24 sep 00:00MapamondResponsabil ucrainean: Mulţi dintre ucrainenii predaţi Kievului de Moscova, 'torturaţi' în captivitate

Mulţi dintre ucrainenii predaţi Kievului de Moscova în cadrul unui schimb important de prizonieri de război au fost...265

24 sep 02:14MapamondSUA: Republicanii din Senat blochează un proiect împotriva 'banilor ascunşi' din campaniile electorale

Republicanii din Senatul american au blocat joi adoptarea unui proiect de lege menit să aducă mai multă...260

24 sep 01:26MapamondExod la graniţele Rusiei. Oamenii nu vor să moară în războiul lui Putin

Mobilizarea parţială anunţată de Vladimir Putin i-a speriat şi revoltat pe ruşi. În timp ce unii încearcă să...909

24 sep 01:25MapamondOrban rămâne în continuare oaia neagră în UE

Adresându-se partidului de guvernământ Fidesz, Viktor Orban a subliniat că, dacă sancțiunile împotriva Rusiei ar...542

23 sep 00:00MapamondTruss i-a spus omologului său israelian că ia în considerare mutarea ambasadei britanice la Ierusalim

Prim-ministrul britanic Liz Truss i-a spus omologului său israelian că analizează mutarea ambasadei britanice de la...366

23 sep 00:00MapamondPremierul Ungariei spune că sancţiunile UE împotriva Rusiei ar trebui eliminate

397

Sănătate
24 sep 00:00SănătateFrancezul Emmanuel Mignot a fost recompensat pentru descoperirea cauzei narcolepsiei

O boală "ciudată", "incredibilă" şi, în acelaşi timp, "devastatoare" de care pacienţii "suferă teribil" -...258

24 sep 00:00SănătatePortugalia aprobă vaccinarea împotriva variolei maimuţei pentru grupele de risc

Autoritatea sanitară din Portugalia a anunţat miercuri că şi-a extins strategia de vaccinare împotriva variolei...250

24 sep 00:00SănătateFondul mondial de luptă împotriva SIDA, tuberculozei şi malariei a strâns 14,2 miliarde de dolari

242

24 sep 00:00SănătateAlimentele recomandate ca fiind sănătoase se scumpesc cu 50%

Ce alimente se scumpesc cu 50%: Sunt chiar cele recomandate ca fiind sănătoase. Producătorii explică motivul...266

24 sep 02:37SănătateMinisterul Sănătăţii: 1.331 cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore

Un număr de 1.331 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu...240

24 sep 00:00SănătateOMS a remarcat o scădere a morbidității și mortalității cauzate de COVID în lume în ultima săptămână

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) observă o scădere a nivelului de morbiditate și mortalitate ca urmare a...250

24 sep 02:35SănătateMinistrul Rafila semnează un protocol cu Patriarhia Română

Ministrul Sănătăţii şi Patriarhia vor semna un protocol referitor la asistenţa religioasă creştin-ortodoxă în...390

24 sep 02:31SănătateINSP: 5 persoane, infectate cu virusul West Nile în ultima săptămână

Un număr de 5 persoane s-au infectat cu virusul West Nile în ultima săptămână în România, numărul total...324

23 sep 00:00SănătateBăutura calda savurată de miliarde de oameni provoacă îngroșarea sângelui și cheaguri de sânge

781

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT