REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
12.1° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Alexandra Stan şi Marcel Prodan, întâlnire la Judecătoria Constanţa

Alexandra Stan şi Marcel Prodan, întâlnire la Judecătoria Constanţa

Replica API 4 septembrie 2015 | 00:00 74

Artista îl acuză pe impresar că a bătut-o

Artista îl acuză pe impresar că a bătut-o

Alexandra Stan

Alexandra Stan şi Marcel Prodan, impresarul pe care artista îl acuză că a bătut-o, au ajuns la Judecătoria Constanţa. Cei doi vor fi audiaţi de magistraţii care instrumentează dosarul penal. Marcel Prodan, fostul ei iubit şi impresar, este cercetat pentru lovire sau alte violenţe. Scandalul a avut loc în 2013 şi ar fi izbucnit din cauza banilor pe care Prodan i-ar fi datorat artistei. De precizat că Alexandra Stan nu a dorit să facă nici un fel de declaraţii, joi, la intrarea în sala de judecata. Nici Prodan nu a fost mai darnic în comentarii.

Reamintim că, potrivit autorităţilor, la jumătatea lunii august a anului 2013, un echipaj al Poliţiei Rutiere care patrula pe drumul naţional ce leagă Constanţa de localitatea Valu lui Traian a observat pe marginea şoselei, în dreptul ieşirii de pe Autostrada Soarelui, un bărbat şi o femeie care se certau, în apropierea unui autoturism. Astfel, oamenii legii au oprit, i-au legitimat pe cei doi, stabilind că este vorba despre Alexandra Stan şi Marcel Prodan.

Artista avea urme de violenţă pe faţă, fiind transportată la spital. Ulterior, Alexandra a formulat plângere penală împotriva fostului iubit. Tatăl cântăreţei, George Stan, a declarat, la vremea respectivă, că fiica lui ar fi fost aruncată din autoturism de managerul Marcel Prodan şi ar fi fost găsită pe şosea de un cetăţean străin şi de un echipaj de Poliţie.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272