REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
12.1° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Alexandru Rafila a subliniat necesitatea înfiinţării de centre de paliaţie

Alexandru Rafila a subliniat necesitatea înfiinţării de centre de paliaţie

Replica API 22 aprilie 2022 | 00:00 399

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a subliniat necesitatea înfiinţării de centre de paliaţie şi includerea paliaţiei alături de îngrijirile la domiciliu, deoarece acestea sunt complementare.

"Nu neapărat în spitalele publice trebuie create centre de paliaţie, acesta este adevărul. (...) Unele sunt realizate de către biserici, altele - de autorităţile locale. Lucrul acesta este foarte important. Noi avem două datorii - în primul rând să nu-i împovărăm cu bariere administrative pe aceia care dezvoltă astfel de proiecte, iar cea de-a doua - să includem paliaţia alături de îngrijirile la domiciliu, pentru că sunt de multe ori complementare în strategia de sănătate a acestei ţări", a declarat Alexandru Rafila, joi, la o conferinţă de presă organizată de Hospice Casa Speranţei, scrie Agerpres.

El a afirmat că includerea paliaţiei în draftul strategiei de sănătate a ţării presupune că alocarea de resurse şi dezvoltarea de investiţii în domeniul sănătăţii nu trebuie să se rezume doar la "servicii arhicunoscute". Alexandru Rafila a punctat că paliaţia reprezintă "o problemă de responsabilitate comunitară".

El a menţionat că mai multe unităţi spitaliceşti aşteaptă aprobare de la Ministerul Sănătăţii pentru paturi de paliaţie.

"La Roman, Episcopia Romanului şi Bacăului aşteaptă de 2 ani aprobare de la Ministerul Sănătăţii pentru deschiderea unui centru de paliaţie. (...) Sunt probleme de natură administrativă şi sper să le putem depăşi", a adăugat Alexandru Rafila.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272