REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.3° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
14.3° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Alexandru Rafila: PNRR nu exista în Ministerul Sănătății

Alexandru Rafila: PNRR nu exista în Ministerul Sănătății

Replica API 18 februarie 2022 | 22:54 701

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, acuză că programul de finanțare aprobat de Comisia Europeană la capitolul Sănătate nu a fost nicio secundă discutat cu responsabilii din Ministerul Sănătății, așa că în prezent nu există criterii de selecție a spitalelor care se califică pentru a primi bani europeni. În schimb, în proiect e prevăzută finanțare de până la 25 de milioane de euro pentru consultanță.

"Când a venit în MS, acest PNRR din punct de vedere al detaliilor tehnice, nu exista, fostul ministru Cseke, nu l-a găsit decât cu foarte mare dificultate și a reușit să îl obțină de la MIPE sub formă unui stick multiplicat. Am consultat toate structurile din MS, 22, privind implicarea lor în acest program. Niciuna din cele 22 nu a fost consultată sau nu a participat la realizarea acestui program", a declarat Rafila.

Astfel, acesta a fost un program "necunoscut în MS", care ulterior trebuie să îl implementeze, a adăugat el.

"Celebra Agenție pentru Investiții (ANIDS - n.r.) trebuie constituită în subordinea MS. Am avut consultări apropo de locul cel mai bun unde să fie amplasată, la Ministerul Sănătății sau la secretariatul general al Guvernului. La începutul acestui proiect a existat o discuție și toată lumea a căzut de acord că cel mai bine ar fi să fie la MS. Domnul Ghinea are informații defazate", a afirmat ministrul Sănătății.

El a ridicat și problema legată de consultanță, despre care a spus că este "o problema serioasă" pentru că această agenție ANDIS nu face consultanță pentru toate cele 25 de spitale din proiect.

"Această ANDIS se ocupă de spitale regionale care sunt finanțate din alți bani, nu din PNRR și încă 3 spitale din lista celor 25.

Avem problema legată de lista acestor 49 de spitale selectate inițial pentru a fi introduse în proiect. Nu e niciun fel de criteriu rațional care să arate de ce au fost alese aceste 49 de spitale, legat de nevoia de resurse medicale. E o lista care a avut că singur criteriu studiul de fezabilitate. Din această lista trebuie să alegem 25, pe baza unor criterii la care trebuie să lucrăm. Nu e asta o problema, dar distribuția lor teritorială, sudul și estul țării sunt vitregite în acest proiect", a afirmat Rafila.

Ministrul Sănătății a subliniat că nu vrea să pună în discuție PNRR, dar că prin PNRR trebuie să se ofere posibilitatea să se construiasca să se doteze instituții medicale de care oamenii au nevoie conform mapării la nivel regional.

"Să ținem cont de ce există și de ce se va construi la nivel regional. Sunt și lucruri care necesită consultanță pentru că sfidează logică. De exemplu, clădirile trebuie să se termine cel mai târziu în 2026, achiziția de echipamente trebuie să se termine cel târziu în 2024. Ce tip de consultanță e necesar încât cineva să îți explice un echipament cu doi ani înainte să fie gata clădirea.

Acolo mi s-a părut că e puțin ciudat că angajații obișnuiți să fie consiliați de foarte mulți experți internaționali. Funcționarea agenției înseamnă 5 milioane de euro pentru angajați, iar consultanță e de 5 ori mai mare.

Mi-e foarte greu să cred că e în regulă că 75 de angajați de la ANDIS plătiți cu o mie de euro pe luna sunt consultați, consiliați de persoane care îi învață cu 2.000 de euro pe zi, îi învață foarte multe sute și mii de zile.

Dacă vrei să faci funcțională o astfel de agenție trebuie să aduci oamenii cei mai buni, plătiți conform responsabilităților. Nu se poate că oamenii ăștia să aibă toate responsabilitățile și alții să vină să îi consilieze și să aibă responsabilitate limitată. E imoral și ne-etic că acești oameni să lucreze într-un mediu în care vin cohorte de consultanți, trebuie să vedem cum s-a gândit, care au fost motivațiile.

N-am acuzat pe nimeni dar am cerut un punct de vedere din partea Corpului de control al prim-ministrului", a mai spus Alexandru Rafila, conform digi24.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Wow! Incredibil !!
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272