REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.1° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Alina Gorghiu: Este momentul să repunem pe tapet comasarea alegerilor

Alina Gorghiu: Este momentul să repunem pe tapet comasarea alegerilor

A.F. 12 august 2023 | 00:00 635

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat vineri, la Arad, că are speranţe că subiectul comasării alegerilor va fi repus pe tapet şi că preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, va putea "să reanalizeze", alături de conducerea partidului, această soluţie.

Alina Gorghiu: Este momentul sa repunem pe tapet comasarea alegerilorAlina Gorghiu

"Este un moment în care cred că putem repune pe tapet această dezbatere, pentru că ceea ce se întâmplă în momentul acesta în societatea românească ne arată foarte limpede tuturor că va trebui să ne concentrăm şi anul acesta şi anul viitor pe reforme, pe investiţii, pe lucruri mult prea serioase ca să ne putem permite un blocaj la nivelul administraţiei centrale, un blocaj la nivelul instituţiilor din România. Nu ne permitem să avem un ritm mult mai slab al reformelor şi, de asemenea, cred eu, nu ne putem permite să avem o economie paralizată de un an efectiv blocat de atâtea alegeri. Gândiţi-vă că patru tipuri de alegeri vor avea loc la anul, începând cu luna aprilie, cu precampania, până la sfârşitul lunii decembrie totul în România va fi blocat", a declarat Alina Gorghiu, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PNL Arad.

Ea a spus că este "optimistă" că şi premierul Marcel Ciolacu "va putea să reanalizeze, alături de conducerea PSD, această soluţie a comasării alegerilor".

"Fac propunerea cu cea mai mare bună-credinţă de reanalizare, încă se mai poate discuta acest subiect", a subliniat ministrul.

Alina Gorghiu este prezentă la Arad, vineri, unde a avut mai multe întâlniri cu reprezentanţi ai instanţelor, ai parchetelor, ai Serviciului de Probaţiune şi ai Baroului Arad, scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
momentul sa dispari
2
0
Taiati pensiile speciale la magistrati si judecatori, reduceti salariile de 20.000 lei si pensionati-i la 65 de ani. Sunt niste profitori ordinari care judeca stramb si iti trantesc o sentinta prin care maresc nedreptatea facuta de institutiile statului. De asa dreptate sa aveti si voi parte toata viata. Dupa ce ca muncim noi ca sa va imbuibati voi, mai va bateti joc cu sentintele pe care ni la dati. Sunteti inamovibili nu ?
2
1
ce mai face bogdan olteanu?
3
0