ALTE CONTAINERE cu DEȘEURI, DESCOPERITE în Portul Constanța. VIDEO!
ALTE CONTAINERE cu DEȘEURI, DESCOPERITE în Portul Constanța. VIDEO!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestComisarii Gărzii Naționale de Mediu din cadrul Comisariatului Județean Constanța, în continuarea cercetărilor în dosarul penal al PCA Constanța, împreună cu Poliția de Frontieră, au procedat vineri, 7 mai, la efectuarea controlului fizic asupra deseurilor din 10 containere importate de către aceeași firmă din Ploiești.
S-a constatat că sunt deșeuri amestecate -metalice, hârtie, textile, cauciuc, lemn, precum și deșeuri periculoase precum baterii și bucăți azbest, care nu pot fi reciclate. A fost luată măsura nepermiterii intrării în țară a deșeurilor, acesta fiind transport ilegal de deșeuri. Mai mult decât atât, nu s-au prezentat documente care să însoțească transferul deșeurilor Anexa VII, iar societatea unde ar fi trebuit sa ajungă deșeurile nu avea instalație de reciclare autorizată. La acțiune a participat și un reprezentant Frontex.
”Menționam că în perioada imediat următoare se vor verifica toate celelalte containere aflate în terminalul din Portul Constanța Sud Agigea, în număr de 70 de containere, origine Germania, pentru firma respectivă„, anunță Garda de Mediu.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta învestit în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor folosirea de acte nereale și regimului deşeurilor, iar bunurile vor fi returnate la expeditor.
VIDEO:
sursa video: Poliția de frontieră
M.P.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News