Alte două minore gravide: Fluturica şi Casandra, "măritate" după obiceiul ţigănesc
Alte două minore gravide: Fluturica şi Casandra, "măritate" după obiceiul ţigănesc
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDouă surori din Valu lui Traian aşteaptă să nască
Două surori din Valu lui Traian aşteaptă să nască
Un alt caz de minore rămase însărcinate la vârste fragede a fost sesizat de poliţiştii constănţeni, la numai câteva zile de la arestarea lui Mihai Vasilescu, individul acuzat că a lăsat însărcinată o copilă de 11 ani. De această dată, este vorba despre două surori, una de 13, cealaltă de 15 ani, din Valu lui Traian, care sunt însărcinate cu concubinii lor, tot minori. Cazul a intrat în atenţia poliţiştilor Secţiei 1 Rurală.
Potrivit poliţiştilor, cele două surori sunt Denisa Fluturica R., de 13 ani, şi Marilena R., de 15 ani, ambele fiind însărcinate în 7, respectiv 8 luni. Oamenii legii au început o anchetă privind acest caz. Fetele susţin că au fost căsătorite de mici, după tradiţia etniei rome din care fac parte atât ele, cât şi "soţii" lor, Daniel C. şi Florin Z., ambii de 17 ani. Oamenii legii îi anchetează pe părinţii celor 4 adolescenţi. "Cei 4 au întreţinut relaţii sexuale consimţite, nefiind vorba despre un abuz sexual. Totuşi, legea nu permite acest lucru, mai ales că este vorba despre persoane sub 15 ani. Nici una dintre aceste persoane nu are ocupaţie", ne-au declarat surse din cadrul IPJ Constanţa. Şi Direcţia Generală pentru Protecţia Copilului a fost sesizată cu privire la caz.
Ce spun rudele minorelor
Ieri seară, familiile celor două minore erau extrem de agitate: "Au venit, au luat fetele la Spitalul Judeţean, la control, şi nu le-au mai adus înapoi. Ce rău au făcut? Fetele îşi iubesc bărbaţii, sunt măritate de mici, că aşa e tradiţia, şi s-au culcat cu bărbaţii lor de bună voie", a spus un bărbat ieşit în pragul uneia dintre case. Denisa Fluturica, fata de 13 ani, locuieşte cu "soţul" şi nişte rude pe strada Păduri din Valu lui Traian, în timp ce Casandra - pe strada Floarea Soarelui, lângă locuinţele sociale.
Daniel ALBU, Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News