Alternativa Techirghiol, sau autostrada care se amână singură, rămâne un șantier fără început

Promisă, licitată, amânată, uitată. Alternativa Techirghiol e încă o poveste de infrastructură care se topește în birocrație și lipsă de voință. În timp ce termenele expiră, iar ofertele firmelor intră în prelungiri imposibile, România dovedește încă o dată că poate construi doar dosare, nu autostrăzi.

Designul digital al proiectului Alternativa Techirghiol. Foto: CNAIR

Încă un termen, încă o amânare. Zilele trecute a expirat cel mai recent termen la care trebuia desemnat câștigătorul pentru construirea Alternativei Techirghiol. 16 octombrie 2025 a trecut fără niciun rezultat. Pe SICAP, liniște deplină. Trei zile mai târziu, proiectul de 4,36 miliarde de lei rămâne tot pe hârtie. Ironia e amară: CNAIR a pornit procedura încă din 2024, a colectat 11 oferte solide din cinci țări, dar n-a fost în stare să spună cine construiește drumul. De parcă evaluarea tehnică a unui pod peste Canalul Dunăre – Marea Neagră ar fi mai grea decât ridicarea lui.

Promisiuni politice, rezultate zero

În martie 2025, la Constanța, Sorin Grindeanu, atunci ministru al Transporturilor, se fotografia zâmbitor și anunța că „în aprilie vom desemna câștigătorul”. Era „un proiect important pentru noi”. Între timp, Grindeanu nu mai e ministru, dar a ajuns președinte interimar al PSD. Autostrada? Tot în așteptare. De la aprilie la mai, apoi iulie, septembrie, octombrie — România a reușit să mute termenul cu o precizie de metronom birocratic. CNAIR amână, publicul uită, iar între două promisiuni, se pierd ani întregi de dezvoltare regională.

Alternativa Techirghiol nu e nici măcar o autostradă completă, ci un drum expres de 30,59 kilometri, cu cinci noduri rutiere și 31 de structuri. O lucrare care, în teorie, ar trebui să conecteze sudul litoralului de A4 și să scape Eforie și Techirghiolul de coșmarul traficului estival. În practică, însă, cei 30 de kilometri au devenit o distanță simbolică între realitate și neputință. România nu e în stare să parcurgă acest drum, nici măcar cu dosarul în mână.

Companiile care s-au înscris la licitație pe 24 decembrie 2024 formează un tablou impresionant: Erbașu, Itinera, Webuild, Kalyon, Dogus, Makyol și altele — nume cu greutate, cu sute de kilometri de autostrăzi la activ. CNAIR avea, teoretic, de ales între companii capabile. Dar statul român pare incapabil să ia o decizie. 11 oferte, zero câștigători, zero metri construiți. Iar dacă până pe 24 octombrie 2025 nu se desemnează un constructor, tot procesul se reia. De la zero.

Ofertele au termen de valabilitate până pe 24 octombrie 2025. Asta înseamnă că, dacă CNAIR nu se mișcă în următoarea săptămână, întreaga licitație devine nulă. Sutele de ore de evaluare, documentațiile tehnice, scrisorile de garanție — toate vor fi aruncate la coș. E o performanță administrativă pe care România o repetă obsesiv: să piardă timp, bani și credibilitate fără să toarne niciun metru de asfalt.

Pe timpul verii, zeci mii de mașini sunt blocate anual pe tronsonul de drum Agigea - Eforie din cauza traficului

Proiect blocat între funcționari și promisiuni

Alternativa Techirghiol e prinsă într-un hibrid toxic: promisiuni politice și frică instituțională. Nimeni nu decide, nimeni nu semnează, dar toți se laudă cu „transparență”. În fond, nimeni nu e vinovat — e doar „procesul de evaluare complex”. De fapt, e doar o lipsă cronică de asumare. O autostradă mică, pierdută între funcționari mari.

În fiecare an, România își promite infrastructură: drumuri rapide, centuri ocolitoare, pasaje spectaculoase. În realitate, construiește doar întârzieri. Alternativa Techirghiol e doar un simptom al unei boli sistemice — incapacitatea statului de a livra. Într-o țară în care termenul „licitație” a devenit sinonim cu „blocaj”, nu mai e loc pentru surprize. Doar pentru prelungiri.

Pentru locuitorii din sudul litoralului, fiecare vară înseamnă același scenariu: ambuteiaje kilometrice, nervi și poluare. Proiectul care trebuia să le schimbe viața zace în sertare. Și, odată cu el, șansa de a avea o conexiune reală cu restul țării. Constanța așteaptă de ani de zile o soluție. Bucureștiul trimite doar comunicate.

4,36 miliarde de lei fără TVA, 48 de luni de implementare, fonduri europene nerambursabile. Totul sună bine pe hârtie. Dar fără semnătură, fără constructor, fără început, banii rămân doar cifre. Europa plătește, România ezită.

Alternativa Techirghiol trebuia să fie o soluție. A devenit o oglindă: una în care se reflectă incompetența, aroganța și delăsarea unui sistem incapabil să funcționeze. În timp ce ofertele expiră, termenele se topesc și promisiunile se repetă, rămâne doar o concluzie: România nu e în criză de proiecte. E în criză de începuturi.