REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.9° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
13.9° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Ambasadorul Andrei Muraru: Dialogul dintre SUA și România nu e blocat, Donald Trump apreciază acest parteneriat

Ambasadorul Andrei Muraru: Dialogul dintre SUA și România nu e blocat, Donald Trump apreciază acest parteneriat

Robert NENCIU 10 aprilie 2025 | 00:00 610

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a declarat, la Antena 3 CNN, că „nu există nicio distanță între România și SUA”, adăugând că „dialogul nu este blocat”. De asemenea, a mai explicat că Donald Trump cunoaște foarte bine România și apreciază acest parteneriat.

Ambasadorul Andrei Muraru: Dialogul dintre SUA si Romania nu e blocat, Donald Trump apreciaza acest parteneriat

„Dialogul nu e nicidecum blocat și nu există nicio distanță între România și SUA. Actuala administrație, actualul președinte Trump cunoaște foarte bine România și apreciază acest parteneriat, mai ales în această perioadă în care situația din Ucraina, din vecinătatea imediată a României este discutată la cel mai înalt nivel. Dar, dincolo de Ucraina, poziția pe care România o are în ceea ce privește rolul și contribuția în NATO, impactul asupra securității energetice, și al securității transatlantice în ansamblu se află în atenția administrației.

Poziția României în NATO este privită pozitiv de administrația Trump. Am discutat personal, în ultimele săptămâni, cu reprezentanții administrației. Toți decidenții statului român știu astăzi unde ne aflăm”, a explicat Andrei Muraru.

De asemenea, ambasadorul a mai adăugat că episodul anulării alegerilor din România a creat confuzie la Washington.

„Acest episod al anulării alegerilor a creat multă confuzie la Washington și am avut ocazia să prezentăm în mod direct rațiunile acestei decizii excepționale. Aceste argumente sunt înțelese și interesul pentru dezvoltarea parteneriatului cu România există și se va manifesta foarte curând. Am primit întrebări cu ce pot ajuta SUA pentru a susține aceste alegeri libere și corecte. Le-am spus că cu sprijin tehnic și politic și se vor vedea aceste lucruri cât de curând. Este rolul nostru să inserăm România în aceste priorități ale administrației și o facem, astfel încât interesele noastre să rezoneze mai bine cu actuala administrație. Credem că am depășit acest moment și suntem gata să lucrăm în continuare pentru dezvoltarea acestui parteneriat și poate putem să o proiectăm câteva dintre prioritățile noastre pentru următorii ani”, a mai spus Muraru.

Diplomatul a mai afirmat că cel mai important instrument pentru România este o agendă și un set de priorități.

„Putem avea emisari geniali, miniștri brilianți, ambasadori dedicați, dar instrumentul cel mai important pe care îl are și îl poate avea România este o agendă și un set de priorități pe care considerăm că avem cea mai bună șansă să le realizăm în parteneriat cu SUA - securitate națională și industrie de apărare, consolidarea posturii noastre energetice, domeniul tehnologiei. E obligatoriu să fie atașate și resurse”, a mai spus el, conform stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
trebuie sa intelegeti dincotro bate vintul. trebuie schimbati toti care sau gudurat pe linga biden. mai trebuie schimbati si cei care au anulat alegerile. moraru gudurau sa se duca la sibiu.
5
0
Gunoiu asta plateste 40000 de dolari pe luna de la buget pentru o vila cu 12 camere si posteaza retete de ciorba ,ce dialog sa aiba dobitocu asta
4
1