REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Amenzi de 548.200 de lei în urma controalelor din ianuarie în sectorul produselor alimentare de origine nonanimală

Amenzi de 548.200 de lei în urma controalelor din ianuarie în sectorul produselor alimentare de origine nonanimală

Mariana MURAT 12 februarie 2025 | 00:00 193

Inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor au efectuat în prima lună a acestui an 4.833 de controale în unităţi din industria agroalimentară, în urma cărora au aplicat 44 de avertismente şi 69 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 548.200 de lei, potrivit Agerpres.
 

Amenzi de 548.200 de lei in urma controalelor din ianuarie in sectorul produselor alimentare de origine nonanimala

Conform unui comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), controalele au vizat operatorii din industria alimentară care activează în domenii precum fabricarea produselor de morărit, pâinii şi produselor de patiserie, băuturi răcoritoare şi alcoolice, precum şi alte produse alimentare.

"În perioada respectivă, Direcţiile judeţene, precum şi cea a Municipiului Bucureşti, au realizat 4.833 de controale în unităţi din industria agroalimentară. În urma acestora, au fost aplicate 44 de avertismente şi 69 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 548.200 de lei", se menţionează în comunicat.

Aceste acţiuni fac parte din Programul de supraveghere şi control al ANSVSA pentru anul 2025 şi au vizat următoarele aspecte esenţiale: respectarea cerinţelor de înregistrare, autorizare şi funcţionare a unităţilor alimentare; întreţinerea şi igienizarea corectă a spaţiilor de manipulare a produselor alimentare; condiţiile de prelucrare, depozitare a materiilor prime şi produselor finite; cerinţele de trasabilitate, etichetare şi controlul dăunătorilor; implementarea corectă a procedurilor HACCP şi a programelor de autocontrol.

"Controalele s-au concentrat pe prevenirea riscurilor pentru sănătatea consumatorilor şi consilierea operatorilor din industria alimentară. Sancţiunile au fost aplicate doar în cazul în care deficienţele constatate nu au fost corectate în termenul acordat sau când au existat riscuri semnificative pentru siguranţa alimentelor", subliniază reprezentanţii ANSVSA.

Principalele nereguli identificate au fost: neconformităţi legate de personal (fişe de aptitudini neîntocmite, cursuri de igienă neefectuate, nepăstrarea documentelor de sănătate); probleme cu trasabilitatea şi conformitatea produselor (etichetare incorectă, buletine de analiză cu rezultate nesatisfăcătoare, ambalaje necorespunzătoare); nerespectarea cerinţelor HACCP; întreţinerea necorespunzătoare a spaţiilor de depozitare şi de producţie; lipsa unor echipamente igienice adecvate, precum vestiare şi grupuri sanitare pentru angajaţi.

În cadrul controalelor efectuate în unităţile din industria agroalimentară, au fost prelevate probe pentru analize de laborator, în conformitate cu procedurile şi instrucţiunile din Programul de supraveghere şi control, pentru a verifica conformitatea produselor alimentare şi respectarea limitelor maxime admise privind reziduurile de pesticide, contaminanţii şi alte substanţe interzise.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere