Amenzi pentru agenții economici de pe litoral
Amenzi pentru agenții economici de pe litoral
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPolițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare, cu sprijinul specialiștilor din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța au desfășurat, la data de 4 iulie a.c., o acțiune de verificare a agenților economici. 9 operatori economici au fost controlați, în județul Constanța, în urma cărora s-au aplicat 3 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea legii.
Controale ale poliției la agenții economici de pe litoral
La data de 4 iulie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare, cu sprijinul specialiștilor din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța, au desfășurat o acțiune de verificare a societăților comerciale.
Astfel, au fost controlați 9 operatori economici din județul Constanța.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea O.U.G 28/1999, privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, fiind indisponibilizată suma de 445 de lei, precum și pentru nerespectarea Legii 8/1996, privind dreptul de autor și drepturile conexe.
Valoarea sancțiunilor contravenționale este de 13.000 de lei.
Totodată, au fost identificate 7 persoane care ar fi prestat activități lucrative fără a avea încheiat, cu societatea respectivă, un contract de muncă.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.1° Constanța 






.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)