Amenzi, premise reţinute şi certificate de înmatriculare retrase
Amenzi, premise reţinute şi certificate de înmatriculare retrase
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestBilanţul rutieriştilor constănţeni în acest week-end:
Bilanţul rutieriştilor constănţeni în acest week-end:
Rutieriştii constănţeni nu au o clipă de linişte. În două zile au dat 25 de amenzi, au reţinut opt permise de circulaţie şi au retras două certificate de înmatriculare! Poliţiştii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie au acţionat în noaptea de 24 mai a.c., cu peste 25 de efective participante în întreg judeţul, în 22 de zone specifice, în vederea disciplinării celor care conduc autovehicule aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, ocazie cu care au fost obţinute rezultate deosebite. Week-end-ul inconştienţilor care s-au urcat la volan după ce au consumat alcool a fost deschis de N.V., bărbat de 51 ani din Techirghiol, care în data de 24 mai, în jurul orelor 23.25, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, a condus un autoturism pe strada Alexandru Puskin din Techirghiol. În aceeaşi seară, un alt bărbat, P.L., de data aceasta de 27 ani din Mangalia, a condus în jurul orelor 22.23 un autoturism pe strada N. Dobrogeanu din Mangalia ,în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Acesta a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Sâmbătă, 25 mai, puţin după miezul nopţii, un bărbat de 22 ani din municipiul Constanţa, P.N.A., având suspendat exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România, a condus un autoturism pe strada Nicolae Filimon din municipiu. Tot sâmbătă, în jurul orei 00.43, un alt bărbat din Constanţa, H.N.I., de 26 ani, a condus un autoturism pe strada Portiţei din localitate în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. "Recordul de vârstă" a persoanelor cărora le-au fost întocmite dosare de cercetare penală a fost stabilit de M.F., un bărbat de 59 ani, din municipiul Constanţa, care sâmbătă, în jurul orei 01.16, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România, a condus un autoturism pe strada Pelicanului. În toate cazurile prezentate mai sus au fost întocmite dosare de cercetare penală.
Sorin HULUBEI
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News