Americanii își vor baza Bagram din Afganistan înapoi. Donald Trump face presiuni și vine cu amenințări
Americanii își vor baza Bagram din Afganistan înapoi. Donald Trump face presiuni și vine cu amenințări
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPreşedintele american Donald Trump a ameninţat sâmbătă Afganistanul cu sancţiuni, fără a preciza natura acestora, dacă talibanii nu vor returna Statelor Unite baza aeriană Bagram, pe care trupele americane au părăsit-o când s-au retras din ţară în 2021.
"Dacă Afganistanul nu returnează baza aeriană Bagram celor care au construit-o, Statele Unite ale Americii, SE VOR ÎNTÂMPLA LUCRURI GRAVE!!!", a scris liderul republican, în vârstă de 79 de ani, pe platforma sa Truth Social.
El a evocat deja ideea în urmă cu câteva zile, în timpul unei conferinţe de presă cu premierul britanic Keir Starmer, în ultima zi a vizitei sale de stat în Regatul Unit.
"Unul dintre motivele pentru care ne dorim această bază este, după cum ştiţi, pentru că se află la o oră distanţă de locul în care China îşi produce armele nucleare", a declarat preşedintele american.
Situată la 50 de kilometri de Kabul, baza aeriană Bagram, cea mai mare din Afganistan, a servit drept bază forţelor americane timp de două decenii după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 şi după desfăşurarea pe teritoriul afgan a trupelor coaliţiei internaţionale conduse de SUA.
Trupele americane şi cele ale NATO s-au retras în iulie 2021, după ce talibanii au preluat controlul asupra unor zone întinse din Afganistan, înainte de a prelua controlul în cele din urmă asupra întregii ţări în luna următoare.
Donald Trump a deplâns în repetate rânduri după întoarcerea sa la Casa Albă pierderea de către SUA a bazei de la Bagram, criticându-l pe predecesorul său, Joe Biden, pentru modul în care a gestionat retragerea SUA din Afganistan. Republicanul a deplâns, de asemenea, influenţa crescândă a superputerii rivale China în Afganistan, potrivit stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
15.1° Constanța 


.jpeg_t.jpeg)



.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)




