REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

ANAF a început un control la Astra Asigurări, în urma sesizării ASF

ANAF a început un control la Astra Asigurări, în urma sesizării ASF

Replica API 22 februarie 2014 | 00:00 193

ANAF a iniţat un control inopinat la Astra Asigurări, după ce Autoritatea de Supraveghere Financiară a instituit procedura de redresare financiară prin administrare specială a companiei, a suspendat acţionarii şi conducerea şi a numit KPMG ca administrator special. Surse oficiale din ANAF au declarat pentru Mediafax că instituţia a iniţiat deja procedurile de control, în urma sesizării ASF privind suspiciuni de fraudă fiscală în cadrul societăţii de asigurare. "Acţiunea de control inopinat a început deja. Ea va fi urmată de verificările Inspecţiei Fiscale şi de alte verificări încrucişate pentru a se găsi eventualele canale de sifonare a unor importante sume de bani", au declarat sursele citate. ASF a anunţat, marţi, că a instituit procedura de redresare financiară prin administrare specială a companiei Astra, cea mai mare companie de asigurări din România, aflată în proprietatea omului de afaceri Dan Adamescu, a suspendat acţionarii şi conducerea şi a numit KPMG Advisory ca administrator special. KPMG va trebui să iniţieze "în regim de urgenţă" procedurile legale de majorarea capitalului social până la un nivel care să permită societăţii respectarea cerinţelor de solvabilitate şi lichiditate şi să facă inventarierea dosarelor de daună, înregistrate în evidenţele societăţii de asigurare, în vederea evaluării daunelor reale şi a stabilirii obligaţiilor faţă de creditorii de asigurări, activitatea de verificare. Inventariere şi instrumentare a dosarelor se va face în regim de urgenţă. Administratorul va lua luarea măsurilor necesare pentru calcularea corespunzătoare şi în conformitate cu cerinţele legale a rezervelor tehnice constituite de societate. Pe parcursul acestui proces, companiei îi va fi interzis să efectueze investiţii în valori mobiliare si imobiliare, cu excepţia plasamentelor în depozite bancare şi titluri de stat/certificate de trezorerie. De asemenea, se va interzice înstrăinarea bunurilor şi/sau activelor societăţii de asigurare, fără aprobarea prealabilă a ASF.

Sursa: Mediafax

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108