REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.7° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
15.7° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

ANAF: Amenzi de peste 3,9 milioane de lei pentru comercializarea ilegală a unor autoturisme de lux

ANAF: Amenzi de peste 3,9 milioane de lei pentru comercializarea ilegală a unor autoturisme de lux

Replica API 29 februarie 2020 | 00:00 339

Inspectorii antifraudă au aplicat amenzi de peste 3,9 milioane de lei şi au confiscat 35 de autoturisme de lux, second hand, în urma unor acţiuni de control derulate în ultimele zece luni, la nivel naţional, asupra a 472 de contribuabili - persoane juridice şi fizice, se arată într-un comunicat de presă al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), scrie Agerpres.

Potrivit Fiscului, maşinile proveneau din Germania, Olanda şi Austria, prejudiciile rezultate din vânzarea acestora, fără a fi plătite obligaţiile fiscale către stat, depăşind 84 milioane de lei. De asemenea, au fost instituite 51 de măsuri asigurătorii asupra a 170 de autoturisme.

În urma acţiunilor de control au mai existat 20 de situaţii în care s-au sesizat organele de urmărire penală pentru prejudicii cauzate bugetului de stat în valoare totală de peste 72 milioane de lei.

"Inspectorii DGAF au verificat în ultimele 10 luni un număr de 472 de contribuabili (persoane juridice şi persoane fizice) care comercializau autoturisme de lux la mâna a doua provenite din Germania, Olanda şi Austria, fără să plătească obligaţiile fiscale. Urmare a abaterilor constatate în timpul acestor controale au fost dispuse amenzi de peste 3,9 milioane de lei şi au fost confiscate 35 de autoturisme. Firmele erau înfiinţate pe numele unor persoane fizice cu situaţie materială precară, iar autoturismele erau cumpărate cu numerar de către persoane fizice la un preţ cu cel puţin 19% (cota neplătită de TVA) mai mic decât preţul pieţei.'Cuantumul mare al prejudiciului calculat de inspectorii antifraudă a determinat iniţierea cooperării cu Poliţia Română", precizează ANAF.

Instituţia notează că parte dintre cazurile instrumentate de către inspectorii DGAF au fost valorificate de organele competente sesizate, în cadrul unor acţiuni comune, precum acţiunea din data de 25 februarie, iniţiată de poliţişti ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice - IGPR.

ANAF atrage atenţia asupra faptului că preţul mic al unei maşini la mâna a doua poate ascunde mai mult decât probleme tehnice şi precizează, în acelaşi timp, că acţiunile de control în acest domeniu vor continua.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212