REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.2° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
11.2° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

ANAF lovește OMV Petrom în plin: Impunere de aproape 120 de milioane de euro după controalele antifraudă

ANAF lovește OMV Petrom în plin: Impunere de aproape 120 de milioane de euro după controalele antifraudă

Valentina CAMARA 30 martie 2023 | 00:00 688

Inspectorii Antifraudă aflaţi în control la compania de petrol şi gaze OMV Petrom au stabilit o sumă suplimentară de plată de 581,7 milioane lei (117,5 milioane euro la curs actual), rezultată din verificările vizând obligaţiile declarate în contul contribuţiei la Fondul de Tranziţie Energetică.

ANAF loveste OMV Petrom in plin: Impunere de aproape 120 de milioane de euro dupa controalele antifrauda

Această sumă suplimentară stabilită de către Antifraudă vine în contextul unui control prelungit derulat de către ANAF la OMV Petrom, pentru strângerea de informaţii referitoare la taxa de solidaritate introdusă în sectorul energetic în baza unui regulament european, taxă despre care compania a transmis că, potrivit propriilor calcule, nu o datorează.

Astfel de controale ar putea avea loc şi la alte companii din domeniu, pentru a verifica dacă sunt situaţii similare, în care ANAF consideră că firmele ar datora sume mai ridicate decât cele declarate către autorităţi.

Pe baza celor identificate de către controlul Antifraudă, ar urma să fie emisă în perioada următoare o decizie de impunere.

Contribuţia la Fondul de Tranziţie Energetică este o taxă diferită faţă de taxa de solidaritate introdusă la finalul anului trecut prin transpunerea unui regulament european.

Inspectori Antifraudă specializaţi în domeniul produselor energetice se află de mai mult timp într-un control prelungit la OMV Petrom, iar aceştia strâng inclusiv date pe care le furnizează Ministerului Finanţelor pentru discuţiile purtate cu Comisia Europeană, a transmis preşedintele ANAF, Lucian Heiuş, într-o conferinţă de presă desfăşurată în prima parte a lunii martie, potrivit știripesurse.ro .

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Sa vedem si finalizarea.Nu este razbunare , este o normalitate.Prea va bateti joc de popor si de tara.
1
0
suna a razbunare. verificati toate companiile.
0
0