REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
14.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Anaid Tavitian, 34 de ani dedicaţi Teatrului de Stat: "M-am îmbogăţit spiritual"

Anaid Tavitian, 34 de ani dedicaţi Teatrului de Stat: "M-am îmbogăţit spiritual"

Replica API 26 octombrie 2012 | 00:00 517

Secretarul literar al unui teatru are obligaţia profesională, morală şi civică de a nu îngădui să se piardă nimic din avuţia artistică a instituţiei. Rolul secretarului literar este de a consemna, arhiva şi tezauriza tot ce aparţine teatrului, precum şi de a extinde şi a aprofunda relaţiile cu publicul. Lucrul cel mai legat de participare acestuia la realizarea unui spectacol este că el contribuie la prezentarea unei documentări privind textul, autorul sau epoca, poartă discuţii legate de text, de concepţia regizorală, de alegerea distribuţiei, a colaboratorilor,dar mai ales posibilitatea acestuia de a da unele sugestii în cadrul repetiţiilor, ce pot rămâne în spectacol. Anaid Tavitian este secretar literar al Teatrului de Stat Constanţa de 34 de ani, mai precis de la 3 octombrie 1978, an în care a terminat şi facultatea, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale", cu triplă specializare: teatrologie, filmologie, TV. A învăţat alături de mari personalităţi ale teatrului şi filmului românesc, cum ar fi: Eugenia Vodă, Tora Vasilescu, Adrian Pintea, Şerban Ionescu, Diana Lupescu, Alexandru Dabija, Mihai Mănuţiu. Este membru al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, secţia română, a Uniunii Teatrale din România-UNITER, a Uniunii Internaţionale a Marionetiştilor-UNIMA şi a câştigat numeroase premii, diplome, medalii, dintre care amintim: premiul pentru cea mai bună opţiune repertorială, la Festivalul Teatrelor de Păpuşi, Marionete şi Animaţie "Ion Creangă", Diploma de Onoare pentru Merite Deosebite în slujba scenei constănţene şi Medalia Aniversară, acordate de Primăria municipiului Constanţa şi Teatrul "Ovidius", Diploma de Excelenţă acordată de Universitatea "Ovidius" - pentru colaborare permanentă sau implicare didactică desfăşurată de-a lungul anilor, în cadrul specializării artelor spectacolului. Anaid Tavitian colaborează la realizarea unor emisiuni culturale la radio, dar pasiunea ei este scrisul. Din anul 2009 este colaborator al revistei Tomis şi a publicat multe lucrări dintre care amintim: monografia "Thalia Ex Ponto, La Cumpănă de Milenii", "Leac pentru drac", volum ilustrat de Horaţiu Mălăele etc. De când lucrează, au fost schimbaţi peste 15 directori, aşa că putem spune că aici se aplică zicala "apa trece, pietrele rămân". În toţi aceşti ani s-a îmbogăţit spiritual, iar asta s-a întâmplat şi datorită oamenilor cu care a intrat în contact. "După 34 de ani petrecuţi în teatru, ca secretar literar, pot vorbi de beneficii ale sufletului şi spiritului. În acest răstimp am participat, ca membru al echipei de organizare, la realizarea unor festivaluri ale dramaticului constănţean - "Seri de teatru antic", "Săptămâna teatrelor de păpuşi"- prilej cu care am avut privilegiul să cunosc creatori şi teoreticieni de teatru importanţi din ţară şi străinătate. De asemenea, datorită colaborării teatrului nostru, am cunoscut creatori importanţi din regie, scenografie, muzică de teatru, personalităţi care m-au îmbogăţit profesional cu talentul şi experienţa lor", a declarat, pentru "Replica", Anaid Tavitian.

Marieta ŞTEFAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108