REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.9° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
10.9° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Analist: Capcane la amânarea cu 10 luni a ratelor la bănci

Analist: Capcane la amânarea cu 10 luni a ratelor la bănci

Replica API 11 aprilie 2022 | 13:02 562

Analiştii economici atrag atenţia că amânarea ratelor la credite cu până la 10 luni, despre care vorbeşte Guvernul, vine după ea cu mai multe capcane. Spre exemplu, dacă acum ne bucurăm că am scăpat de nişte costuri mai mari, la scadenţă, adică peste 10 luni, vom da mai mulţi bani la bancă.

Aşadar, măsura nu vine pe gratis, atenţionează analiştii economici.

Analist economic: "Cu 10-15% vor fi mai mari ratele"

"10 luni de zile vei avea acest moratoriu, dar după aceea vei avea la plată toate aceste costuri suplimentare care se vor adăuga. Cu 10-15% vor fi mai mari ratele.

Deci tu ai fugit de costuri mai mari, sau aceasta este motivaţia acum, dar vei da de ele peste câteva luni.

Şi dacă ROBOR va fi în toamnă şi mai mare, atunci poate că ar fi bine să mai amâni.

Deci, punct de vedere financiar, opinia este undeva la mijloc. Doar dacă îţi este foarte greu şi chiar ai nevoie de asta, se poate opta pentru amânare.

Adrian Mitroi: "Măsură este una extremă şi nu este pe gratis, aş sta mult pe gânduri"

Dar până să te duci şi să apelezi la această măsură care este una extremă şi nu este pe gratis, aş sta mult pe gânduri.

Deci, dacă această măsură va fi posibilă, este bine să apeleze la ea doar românii care într-adevăr sunt într-un impas financiar, şi nu ca să punem bani de-o parte.

Sunt şi soluţii alternative: Centrul de soluţionare alternativă a litigiilor din domeniul bancar care te poate sfătui pe gratis şi pe internet, şi banca te poate sfătui.

Ceea ce pare foarte bine azi s-ar putea să se dovedească foarte negativ în viitor. Concluzia: nu aş spune că e un măr otrăvit. Dar fugi de un preţ mai mare, dar vei da peste 10 luni de un preţ şi mai mare, că se va adăuga la rate 10-15%", a explicat analistul economic Adrian Mitroi, joi, scrie antena3.ro

Ratele la bănci se pot amâna cu 10 luni

Guvernul ia în calcul amânarea ratelor la creditele personale și imobiliare cu până la 10 luni. Aceasta este una dintre măsurile incluse în pachetul social.

"Există varianta amânării ratelor la bănci pentru români. A fost discutată și cu băncile, s-a ajuns la un acord.

Luni, se va detalia fiecare măsură și se va spune cum se va aplica. Important e că am ajuns la un consens și am constatat necesitatea și cel mai important este că colaborăm astfel încât guvernul să fie pregătit să nu piardă nicio oportunitate", a declarat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, joi, potrivit digi24.ro.

În luna februarie, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, declara pentru Antena 3 că nu exclude o posibilă amânare a ratelor în cazul românilor care nu-şi mai permit plata lor.

Indicele ROBOR înregistrează o valoare-record pentru ultimii nouă ani. Cu cât cresc ratele românilor

Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei, a urcat joi la 4,70%, de la 4,68%, valoare înregistrată miercuri, şi a atins astfel un nou record, potrivit datelor BNR.

Un asemenea nivel al ROBOR la trei luni nu a mai fost din 10 iunie 2013 (4,71%), cu precizarea că atunci indicele era în scădere.

La începutul lunii martie, indicele era cotat la 4,25%. Indicele ROBOR la trei luni a început anul 2022 la 3,02%, iar la debutul lui 2021 se situa la 1,98%.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212