REPLICA ONLINE CONSTANTA

13° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
13° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Anamaria Prodan a avut o copilărie marcată de absența părinților: „Mama era plecată, o vedeam o lună pe an”.

Anamaria Prodan a avut o copilărie marcată de absența părinților: „Mama era plecată, o vedeam o lună pe an”.

Ana Maria Lipan 3 ianuarie 2023 | 00:00 426

Anamaria Prodan a avut o copilărie marcată de absența părinților. Invitată la un podcast, impresara de fotbal a făcut câteva dezvăluiri emoționante despre anii copilăriei. Până la vârsta de 7 ani, aceasta a fost crescută de bunici, părinții ei fiind plecați mai tot timpul de acasă pentru carieră.

Anamaria Prodan a avut o copilărie marcată de absența părinților. La 50 de ani, Anamaria Prodan se poate declara o femeie împlinită. Aceasta a reușit să-și consolideze o carieră strălucită într-un domeniu dominat de bărbați, devenind una dintre cele mai apreciate impresare din fotbalul românesc. În urmă cu puțin timp, aceasta a acceptat invitația lui Mihai Ghiță de a participa la podcastul „În oglindă', acolo unde a vorbit și despre aspectele mai puțin știute din viața ei. Primii ani din viață ai impresarei au fost marcați de absența părinților, fiind lăsată în grija bunicilor ei. Această suferință a urmărit-o până în adolscență, atunci când îi reproșa Ionelei Prodan că nu a fost prezentă în momentele cele mai importante. Ulterior, a înțeles-o.

Anamaria Prodan a avut o copilărie marcată de absența părinților. Deși a fost dureros, impresara de fotbal a înțeles sacrificiile făcute de părinții ei, mărturisind că viața ei se aseamănă în multe privințe cu cea a Ionelei Prodan.

La două săptămâni după ce s-a născut, Anamaria Prodan a fost lăsată în grija bunicilor ei, la Dăbuleni. Aceasta a crescut fără părinți până la vârsta de 7 ani, lucru care a afectat-o puternic la acea vreme.

„De la două săptămâni am plecat din București. M-am născut în București, dar m-a luat bunica și a decis să mă crească ea. A zis că părinții mei sunt tineri și nu știu ei să mă crească. Iar mama era deja vedetă, avea concerte, n-avea timp. Mama s-a enervat. Au venit la Dăbuleni, au stat cu mine o vreme, apoi la două luni iar m-au luat la București. Apoi s-a supărat bunica și iar m-a dus la Dăbuleni. De la 6 luni, am rămas la Dăbuleni', a declarat Anamaria Prodan, în cadrul unui podcast, potrivit viva.ro. 

În perioada adolescenței, Anamaria Prodan i-a reproșat mamei sale faptul că nu a fost prezentă în viața ei. Ulterior, impresara a înțeles sacrificiile făcute de părinții ei, mai ales că parcursul său profesional a presupus să stea departe de copii.

„Nu știu dacă mamei i-a fost greu [fără mine la București] pentru că eu am trăit viața mamei mele copie la indigo. Cred că i-a fost greu. Că și mie îmi este când plec de acasă, dar știu că mă duc să muncesc să le ofer copiilor totul. Mama era plecată non-stop, prin țară și străinătate. O vedeam o lună pe an. În rest era în turnee. Sărbători nu existau pentru că ea cânta – avea concert de Revelion, de Crăciun, de Paște. Foarte ciudat să crești așa. În mintea mea de copil clar o puneam la zid, adolescentă fiind, i-am reproșat. A zâmbit și mi-a spus că atunci când am să mă maturizez, am să înțeleg. Pentru că în viață nu poți avea totul', a adăugat impresara.

Anamaria Prodan a avut o copilărie dureroasă, având în vedere că, la acea vreme, nu putea înțelege absența părinților.

„Copilul Ana de la Dăbuleni nu înțelegea. Dar obișnuința e o a doua natură [a omului]. Stiam că mama este vedetă, știam că toată lumea tremura când auzea numele Prodan, tremuram și eu cu ei. Bunica îmi zicea că mama și tata sunt la muncă', a încheiat aceasta.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272