REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.2° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
18.2° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

ANAT: Turismul îşi revine la normal, după doi ani de pandemie

ANAT: Turismul îşi revine la normal, după doi ani de pandemie

Replica API 25 martie 2022 | 00:00 273

Turismul îşi revine, după doi ani de pandemie, în contextul în care numărul celor care şi-au făcut rezervare în acest an se apropie de nivelul din 2019, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

Evenimentele din Ucraina au afectat rezervările la finele lunii februarie şi în prima parte a lunii martie, însă turiştii au realizat că este vorba despre un conflict care nu aparţine României şi că a sosit momentul să îşi trăiască viaţa normal.

"Faptul că România a eliminat total restricţiile începând cu 9 martie a contribuit enorm la creşterea cererii turistice. Turiştii optează atât pentru destinaţii externe, cât şi pentru România, pe care o consideră o destinaţie sigură. De altfel, ştim cu toţii, inclusiv refugiaţii ucraineni au fost foarte bine primiţi şi s-au simţit în siguranţă în ţara noastră iar echipa ANAT a contribuit la sprijinirea lor", subliniază Dumitru Luca, preşedintele ANAT, scrie Agerpres.

La ora actuală, în România vacanţele se pot desfăşura fără probleme, restricţiile fiind eliminate atât pentru turismul intern, cât şi pentru românii care revin din alte ţări ori pentru străinii care sosesc în ţara noastră. Din ce în ce mai multe ţări au renunţat total la restricţii sau urmează să renunţe, precum Franţa, Spania, Italia (de la 1 aprilie), Grecia, Marea Britanie, Israel ori Iordania.

Turiştii încă se pot bucura de oferte speciale, tip early booking, până la 31 martie. Ca de obicei, aceste oferte sunt promovate pentru hotelurile din Turcia, Grecia, Egipt, Bulgaria, Spania, Malta, Cipru, dar şi de pe litoralul românesc.

Românii călătoresc şi în prezent, iar avioanele zboară normal către Egipt, Emiratele Arabe Unite sau către destinaţiile exotice precum Zanzibar, Maldive, Republica Dominicană ori Sri Lanka.

"În contextul în care toate produsele şi utilităţile se scumpesc, în cazul turismului, tarifele negociate încă din toamna 2021 rămân neschimbate sau chiar pot fi mai atractive prin intermediul ofertelor speciale. La ora actuală, hotelierii introduc oferte speciale cu ocazia sărbătorilor, precum Florii, Paşte, Rusalii. Pentru România, gradul de ocupare este ridicat în această perioadă, în special pentru staţiunile balneoclimaterice şi montane. ANAT a solicitat guvernului să urgenteze emiterea voucherelor de vacanţă pentru ca turiştii să poată beneficia de reducerile programului Înscrieri Timpurii. Aceeaşi solicitare a venit, ieri, şi din partea ministrului Antreprenoriatului şi Turismului, domnul Daniel Cadariu, către angajatorii din sectorul public - semn că mesajul nostru anterior a fost corect înţeles", a subliniat Cristian Vlad, preşedintele Regiunii Central - Nordice a ANAT.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272