REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
14.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Ancelotti povesteşte care a fost cea mai mare greşeală din cariera sa de antrenor

Ancelotti povesteşte care a fost cea mai mare greşeală din cariera sa de antrenor

A.F. 11 noiembrie 2024 | 00:00 389

Desemnat cel mai bun antrenor al anului la ceremonia de decernare a Balonului de Aur, Carlo Ancelotti a vorbit pentru France Football, în care spune că a regretat o decizie greşită luată în timpul primei sale perioade în Spania, la Real Madrid.

Ancelotti povesteste care a fost cea mai mare greseala din cariera sa de antrenorCarlo Ancelotti

„Este imposibil să iei doar decizii bune în treizeci de ani. De exemplu, am luat una proastă aici la Madrid, după primul meu an (2013-2014). Am fost foarte aproape de a-mi prelungi contractul, clubul a vrut să mă păstreze, dar am insistat prea mult în legătură cu salariul meu şi s-au oprit (concediat după al doilea sezon, în mai 2015). A fost o greşeală, cea mai gravă pe care aş fi putut-o face. Dar m-a ajutat să învăţ”, a mărturisit el.

Ancelotti a făcut greşeli şi pe teren. „La Juventus, l-am avut pe Thierry Henry (în 1999). Când şi-a început cariera, a jucat ca extremă. Iar când a plecat la Arsenal, a devenit un atacant formidabil, cu (Arsène) Wenger. Dar eu nu l-am văzut ca atacant.

Sub comanda italianului, fostul atacant a marcat doar trei goluri în 16 meciuri.

De la revenirea sa la Real în 2021, Abcelotii a câştigat două titluri în La Liga, o Copa del Rey, două Supercupe ale Spaniei, două Supercupe ale Europei, o Cupă Mondială a Cluburilor şi două Ligi ale Campionilor, citează stiripesurse.ro.       

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere