ANCHETĂ: A ieșit la plimbare cu nepotul și a ajuns cu mașina în lacul Tăbăcărie
ANCHETĂ: A ieșit la plimbare cu nepotul și a ajuns cu mașina în lacul Tăbăcărie
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMilitarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați în după amiaza zilei de marți25 februarie, să intervină în zona lacului Tăbăcărie, acolo unde, un autoturism căzuse în lac. Din primele informații, era vorba despre un autoturism în care erau un adult și un copil.
Autoturismul în care se aflau cei doi se afla în parcarea de lângă lac, și din neatenție, bărbatul ar fi trecut peste bordura care delimitează parcarea și ar fi căzut cu autoturismul în lac, în zona Pavilionului Expozițional. Conform reprezentanților ISU, la fața locului au intervenit în cel mai scurt timp o autospecială cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD B și una SMURD C și un elicopter SMURD. Copilul a fost primul scos din apă. Acesta suferise un atac de panică. Bărbatul, mai exact bunicul în vârstă de 64 de ani a fost scos și el, acestuia aplicându-i-se protocolul de resuscitare. Scafandrii au verificat autoturismul, iar în interior nu se mai afla nimeni. Copilul în vârstă de 9 ani, a fost preluat de ambulanța Smurd B și transportat la spital, fiind conștient și cooperant. Bunicul său a fost și el transportat, cu elicopterul smurd la spital, în stare comatoasă intubat ventilat mecanic
Ce spun oamenii legii!
În jurul orei 13.45, polițiștii constănțeni au fost sesizați despre faptul că în canalul cu apă adiacent lacului Siutghiol s-ar afla un autoturism scufundat. Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat persoanele din autoturism, fiind vorba despre un bărbat de 63 de ani și un minor de 9 ani. Din primele informații, se pare că, în timp ce se afla la volanul autoturismului în parcarea respectivă, bărbatul ar fi trecut peste bordura care delimitează parcarea și ar fi căzut cu autoturismul în canal. Asupra bărbatului au fost găsite documente medicale, acesta fiind găsit în stop cardio-respirator.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Diana BERECHET
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News