Anchetă: Acte şi declarații false, depuse pentru a obţine fonduri europene!
Anchetă: Acte şi declarații false, depuse pentru a obţine fonduri europene!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestProcurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Naum Dumitru, pentru comiterea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii anticorupție din Constanța au reținut că, în perioada 2011-2015, Naum Dumitru a depus cu rea-credință la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor unice de plată, pentru suprafeţe de teren pe care nu le deținea în realitate.
Urmare a demersurilor frauduloase efectuate, inculpatul Naum Dumitru a beneficiat de fonduri nerambursabile în sumă totală de 255.299 lei, bani cu care Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra oricăror bunuri prezente şi viitoare care vor exista în patrimoniul inculpatului Naum Dumitru, la momentul aducerii la îndeplinire a măsurii asiguratorii dispuse, până la concurenţa sumei de 255.299 lei. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Tulcea cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News