Ancheta în cazul prăbuşirii avionului Boeing 737 MAX 8 în Etiopia va dura 'un timp considerabil'
Ancheta în cazul prăbuşirii avionului Boeing 737 MAX 8 în Etiopia va dura 'un timp considerabil'
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestAncheta cu privire la cauzele accidentului avionului Boeing 737 MAX 8 în Etiopia, soldat cu 156 de morţi şi care a determinat consemnarea la sol a acestui tip de aparat în foarte multe ţări, va dura 'un timp considerabil', a declarat sâmbătă ministrul etiopian al transporturilor, Dagmawit Moges, transmite AFP.
'Ancheta (...) necesită o analiză minuţioasă şi un timp considerabil pentru a ajunge la concluzii corecte', a indicat ministrul, într-o conferinţă de presă la Addis Abeba.
Cutiile negre ale aparatului au fost trimise în Franţa, unde sunt analizate de Biroul de anchete şi analize (BEA).
Accidentul de duminică, care a provocat decesul tuturor celor 157 de persoane aflate la bord, de 35 de naţionalităţi, a fost cel de-al doilea în care a fost implicat un avion Boeing 737 MAX 8 în interval de cinci luni.
Un avion de acelaşi tip, aparţinând companiei indoneziene Lion Air, s-a prăbuşit în mare, în largul Indoneziei, în octombrie, tragedie în care au murit 189 de oameni. Raportul de anchetă preliminar privind cauzele prăbuşirii a fost publicat la circa o lună după accident.
Potrivit ministrului etiopian, identificarea rămăşiţelor celor 157 de victime ale tragediei 'va dura aproximativ 5-6 luni'.
Ea va fi realizată prin compararea ADN-urilor victimelor cu eşantioane ADN ce vor furnizate de familii.
Un document transmis sâmbătă familiilor de compania Ethiopian Airlines, consultat de AFP, precizează că obiectele personale strânse de la locul accidentului le vor fi predate apropiaţilor 'în aproximativ două luni', iar certificatele de deces în două săptămâni.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
20.1° Constanța 
.jpg_t.jpg)








.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)
