Anchetă parlamentară asupra vacanţei luxoase a premierului britanic Boris Johnson în Caraibe
Anchetă parlamentară asupra vacanţei luxoase a premierului britanic Boris Johnson în Caraibe
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestBoris Johnson
O comisie parlamentară britanică a declanşat o anchetă asupra vacanţei luxoase a premierului Boris Johnson în Caraibe, pentru a afla cine a plătit-o, informează duminică presa britanică, citată de Agerpres.
Potrivit săptămânalului The Observer, comisia parlamentară a Camerei Comunelor însărcinată cu supravegherea respectării de reguli ale vieţii parlamentare a declanşat o anchetă în acest sens la începutul acestei săptămâni.
Johnson şi logodnica lui Carrie Symonds, care au anunţat la sfârşitul lui februarie că aşteaptă un copil, au petrecut Anul Nou pe insula privată Moustique din arhipelagul Grenadine din Caraibe.
În declaraţia sa de avere în calitate de deputat, premierul a notat că această vacanţă, în valoare de 15.000 de lire sterline (17.300 de euro), i-a fost oferită de omul de afaceri David Ross, un donator al Partidului Conservator.
Însă Ross a stârnit confuzie negând, într-o primă etapă, că i-a oferit o asemenea sumă lui Boris Johnson, înainte de a reveni asupra afirmaţiilor sale prin intermediul purtătorului său de cuvânt şi a susţine că a fost vorba de un "beneficiu în natură".
Partidul Laburist, principalul partid de opoziţie, i-a cerut comisiei parlamentare declanşarea unei anchete. Downing Street nu a dorit să comenteze acest anunţ.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
16.4° Constanța 

.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)






.jpeg_t.jpeg)