Anchetatorii au finalizat cercetările în cazul crimei din Vama Veche!
Anchetatorii au finalizat cercetările în cazul crimei din Vama Veche!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestCercetările în dosarul crimei din Vama Veche au fost finalizate, dosarul fiind trimis spre judecată la Tribunalul Constanța, pe 25 iunie. După ce va trece prin camera preliminară, se va stabili primul termen.
Amintim că nenorocirea a avut loc în dimineața de 5 mai, când Gabriel Stănilă, în vârstă de 34 de ani, născut în localitatea Tecuci, judeţul Galați, cu domiciliul în Siliștea, judeţul Buzău, a avut proasta inspirație de a veni în Vama Veche și de a consuma băuturi alcoolice cu patru tineri. La un moment dat, acesta a decis să se retragă, găsindu-și loc de dormit în autobuzul etajat, situat în spatele localului Amphora. Cu el a mers și Răzvan Andrei Zaharia, în vârstă de 17 ani. După câteva ore, minorul s-ar fi trezit și, enervat că partenerul său de ”dormitor” ar fi făcut gălăgie, a pus mâna pe o sticlă și l-a lovit pe acesta de mai multe ori în zona capului. După ce l-a lăsat lat, tânărul a plecat de la fața locului. A fost prins câteva ore mai târziu în trenul Mangalia – Constanța, în stația Costinești. Din nefericire, turistul a decedat la scurt timp.
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News