REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
10.4° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

ANCOM pune în consultare publică proiectul privind condiţiile tehnice ale conectării reţelelor mobile cu RO-ALERT

ANCOM pune în consultare publică proiectul privind condiţiile tehnice ale conectării reţelelor mobile cu RO-ALERT

Replica API 9 septembrie 2019 | 00:00 288

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a publicat pe site-ul propriu, pentru consultare publică, proiectul de decizie prin care se stabilesc condiţiile tehnice referitoare la utilizarea reţelelor publice mobile de comunicaţii electronice şi conectarea acestora cu sistemul RO-ALERT, în vederea transmiterii mesajelor de alertare a populaţiei, precizează ANCOM într-un comunicat.

Potrivit proiectului, conectarea între sistemul RO-ALERT şi reţelele operatorilor se va realiza de către operatori în două sedii ale STS din Bucureşti şi Braşov. Proiectul de act normativ reglementează şi situaţia în care intervin modificări cu privire la sediile în care se realizează conectarea, stabilind un termen de 6 luni de la primirea unei notificări oficiale din partea STS în care furnizorii reţelelor publice mobile de comunicaţii electronice, la solicitarea STS, au obligaţia de a realiza conectarea reţelelor proprii cu Sistemul RO-ALERT în noul amplasament, notează ANCOM.

Conform documentului, distribuirea mesajelor de către furnizori se va realiza prin intermediul elementelor de tip controller, la nivelul tuturor celulelor radio indicate de Sistemul RO-ALERT, din cadrul reţelelor proprii în toate tehnologiile disponibile, în cel mai scurt timp posibil. Având în vedere că avertizările publice trebuie să ajungă către toţi utilizatorii finali aflaţi în zonele geografice afectate de situaţii de urgenţă, în acest sens fiind importantă cunoaşterea celulelor radio din zonele afectate care au transmis mesajul RO-ALERT, operatorii vor transmite un mesaj de confirmare cu privire la aceste celule în maximum 3 minute de la transmiterea mesajului iniţial.

Pentru a îndeplini aceste obligaţii, operatorilor li se solicită să ia în considerare cele mai noi tehnologii disponibile pentru elementele de reţea, fiind necesar ca aceştia să realizeze toate actualizările de hardware/software în vederea preluării mesajelor RO-ALERT şi distribuirii acestora către toate celulele radio din cadrul reţelelor proprii.

Totodată, proiectul de act normativ reglementează şi situaţia apariţiei unor disfuncţionalităţi privind distribuirea mesajelor RO-ALERT, respectiv stabileşte termenele maxime în care eventualele disfuncţionalităţi trebuie remediate. În acest sens, a fost prevăzut un termen maxim de 8 ore în care operatorii trebuie să ia toate măsurile necesare astfel încât să remedieze disfuncţionalităţile elementelor de tip controller, respectiv un termen maxim de 24 de ore pentru remedierea disfuncţionalităţilor care vizează celulele radio. Totodată, aceştia trebuie să aibă un punct dedicat de suport tehnic, operaţional non-stop, solicită proiectul ANCOM.

Proiectul de decizie al ANCOM vine ca urmare a adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2019 privind operarea Sistemului de avertizare a populaţiei în situaţii de urgenţă "RO-ALERT" care reglementează cadrul legal privind rolurile şi responsabilităţile instituţiilor publice, precum şi obligaţiile furnizorilor de reţele publice mobile de comunicaţii electronice în funcţionarea Sistemului RO-ALERT.

Conform acestui act normativ, ANCOM are obligaţia de a stabili condiţiile tehnice referitoare la utilizarea reţelelor publice mobile de comunicaţii electronice şi conectarea acestora cu Sistemul RO-ALERT, în scopul transmiterii mesajelor RO-ALERT.

Proiectul de decizie privind condiţiile tehnice referitoare la utilizarea reţelelor publice mobile de comunicaţii electronice şi conectarea acestora cu sistemul RO-ALERT poate fi consultat pe site-ul www.ancom.org.ro.

Persoanele interesate sunt invitate să formuleze şi să transmită observaţii şi propuneri până la data de 20 septembrie 2019. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108