REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
11.4° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Andreea Cuşa, elevă la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", nu-şi mai face probleme în privinţa Bacalaureatului

Andreea Cuşa, elevă la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", nu-şi mai face probleme în privinţa Bacalaureatului

Replica API 9 aprilie 2013 | 00:00 83

Andreea Cuşa este interesată de oamenii din jurul ei, de comportamentul lor, de problemele lor. Vrea să înţeleagă cât mai bine rotiţele de funcţionare ale psihicului uman, pentru că îşi doreşte să îi poată ajuta pe cei aflaţi în dificultate. Visul ei este să devină psihiatru. Actualmente, este elevă în clasa a XII-a D la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" din Constanţa. Are o fire veselă. Răspândeşte căldură şi bună dispoziţie în jurul ei. Iubeşte animalele. Are în grijă un motan pe nume Thomas. Spiritul ei aventuros, se reflectă şi în genul de romane pe care le citeşte. Îi place mult să citească. Pe lângă lecturile suplimentare impuse pentru Bacalaureat citeşte de câte ori îi permite timpul cărţi de aventură. Se regăseşte în ele, în acţiunea descrisă de autori români sau străini. Dorinţa de a citi şi faptul că îi place foarte mult limba şi literatura română, au ajutat-o să obţină la simularea pentru Bacalaureat, nota 10, lucru de care părinţii şi profesorii ei sunt foarte mândri. Subiectele nu i s-au părut grele, deoarece fiind la profilul de filologie, se aştepta la teme mult mai complicate. Nu este prima dată când obţine un rezultat bun la limba şi literatura română. Anul trecut, la Olimpiada Cunoaşterii, concurs care a avut loc în Constanţa, dar ale cărui lucrări au fost corectate la Bucureşti, a obţinut maximum de puncte şi locul I pe ţară. Limbile străine sunt de asemenea obiecte de studiu favorite pentru Andreea. Îi place limba engleză, la care adoptă accentul british, pe care vrea să îl îmbunătăţească zi de zi, dar în special limba franceză, la care a şi obţinut atestatul internaţional "Delf". Pentru a reuşi, a trebuit să susţină un examen, ale cărui lucrări au fost corectate de profesori specialişti din Franţa. Obţinerea acestui atestat a scutit-o de a mai da probă pentru Bacalaureat la limba franceză. Cu rezultatele obţinute la limba şi literatura română şi la limba franceză, Andreea nu mai are de ce să îşi facă griji în privinţa Bacalaureatului, spre deosebire de alţi copii, care au emoţii mari. Vrea să dea la Facultatea de Medicină din Bucureşti, pentru a se putea specializa mai târziu în domeniul psihiatric. Îi place biologia şi acum încearcă să înveţe cât mai bine pentru examenul pe care va trebui să îl susţină. "Urmăresc când am timp liber filme de aventură şi îmi plac şi cele romantice. Actorul meu preferat este Johnny Depp. Trebuie să lecturăm anumite cărţi pentru Bacalaureat, cărţi care sunt impuse de programă. Pe lângă acestea, citesc cărţi de aventură. Cred că genul acesta de cărţi pe care le citesc şi filme pe care le urmăresc, au legătură cu spiritul meu. Mă pregătesc intens, în special la biologie, pentru că vreau să dau la medicină în Bucureşti. Visul meu este să devin psihiatru. Mi se pare extrem de interesant să cunoşti oamenii şi problemele lor, să înţelegi mai bine psihicul uman. Îmi plac foarte mult animalele. Am un motan pe nume Thomas, pe care îl iubesc foarte mult", a declarat pentru "Replica", Andreea Cuşa, elevă în clasa a XII-a D la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" din Constanţa.

Marieta ŞTEFAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272