REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
17.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Andrei Baciu: Un spaţiu virtual de sănătate, cea mai nouă ambiţie de digitalizare în Franţa

Andrei Baciu: Un spaţiu virtual de sănătate, cea mai nouă ambiţie de digitalizare în Franţa

Replica API 22 martie 2022 | 00:00 300

Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu, care a participat recent la salonul de inovaţie medicală de la Paris, afirmă că un spaţiu virtual de sănătate, similar spaţiului virtual al ANAF, este cea mai nouă ambiţie de digitalizare în Franţa, potrivit news.ro, citată de stiripesurse.ro.

Andrei Baciu

”Şi noi va trebui să lucrăm organizat. Este un maraton care a început deja şi la care suntem parte”, a transmis secretarul de stat.

”Care sunt ambiţiile de digitalizare într-unul dintre cele mai dezvoltate sisteme de sănătate? Una dintre ideile interesante ale unei discuţii recente se referă la extinderea spaţiului virtual de sănătate, care există deja în Franţa şi poate deveni realitate pentru foarte mulţi europeni în următorii ani. Un spaţiu virtual de sănătate, similar spaţiului virtual ANAF pe care mulţi dintre noi îl avem deja. Acesta poate conţine întregul istoric medical personal – boli, tratamente şi vaccinuri, analize şi reţete, consultaţii medicale, informaţii personalizate despre riscurile de sănătate – permiţând de asemenea interacţiunea rapidă a pacienţilor cu medicii şi spitalele”, a scris, luni, pe Facebook, Andrei Baciu.

Acesta a explicat că, având un astfel de spaţiu virtual, când mergi la un medic nou sau când mergi într-un alt spital, nu mai ai nevoie să iei mereu cu tine toate documentele medicale. Toate acestea se pot regăsi într-un spaţiu virtual de sănătate de unde poţi da rapid şi uşor acces oricăror profesionişti din sănătate.

”Această discuţie a avut loc în cadrul evenimentul de închidere a salonului de inovaţie medicală MedInTechs de la Paris, eveniment organizat în format online, cu participarea ministrului francez al Solidarităţii şi Sănătăţii, Olivier Véran. Cum devine acest lucru realitate în Franţa? Cu investiţii de aproximativ 7,5 miliarde euro în următorii ani. Pentru a promova modernizarea, şi noi va trebui să lucrăm organizat. Şi va trebui să lucrăm împreună, autorităţi cu actori non-guvernamentali. Nu este un sprint, transformarea digitală nu este reprezentată de proiecte punctuale. Este un maraton care a început deja şi la care suntem şi noi parte”, a mai scris secretarul de stat.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212