REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.7° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
15.7° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Andrei Baciu: Vom avea un număr suficient de mare de doze de vaccin până la sfârşitul anului

Andrei Baciu: Vom avea un număr suficient de mare de doze de vaccin până la sfârşitul anului

Replica API 12 august 2021 | 00:00 466

România va avea doze suficiente de vaccin anti-COVID-19 până la sfârşitul anului, a dat asigurări, marţi, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu, fiind luată în considerare şi posibilitatea administrării unei a treia doze, în eventualitatea în care se va lua o astfel de decizie, scrie Agerpres.

Andrei Baciu

"În momentul de faţă, încercăm să facem un management cât mai eficient al stocurilor, trebuie să ţinem cont de mai multe chestiuni. În primul rând, trebuie să ţinem cont de numărul de doze de vaccin pe care îl avem în România, de dinamica campaniei de vaccinare, adică cât consumăm din aceste doze; şi doi - câte doze intră în România, dar să ţinem cont de faptul că toate aceste doze au o perioadă de valabilitate, astfel că acestea trebuie utilizate în interiorul acestei perioade de valabilitate şi practic noi lucrăm la toate aceste analize, astfel încât să ajungem să avem un management cât mai eficient. Cu siguranţă vom avea un număr suficient de mare de doze de vaccin pentru perioada următoare, până la sfârşitul anului, luând în considerare, evident, şi cea de-a treia doză, în momentul în care se va lua o astfel de decizii", a spus vicepreşedintele CNCAV într-o conferinţă de presă.

El a afirmat că este esenţial să se ţină cont de valabilitatea tuturor dozelor, care variază de la un vaccin la altul şi nu sunt perioade foarte lungi.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212