REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
16.4° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

Andronescu, de vorbă cu studenţii: "Prea alergăm după bani şi uităm de valorile morale"

Andronescu, de vorbă cu studenţii: "Prea alergăm după bani şi uităm de valorile morale"

Replica API 17 mai 2012 | 00:00 116

Invitată la Cursul Festiv de încheiere a studiilor de la Şaguna

Invitată la Cursul Festiv de încheiere a studiilor de la Şaguna

În cadrul festivităţii de la Universitatea Andrei Şaguna, organizată cu ocazia împlinirii a 20 de ani de existenţă, prof. univ. dr. Ecaterina Andronescu a ţinut Cursul Festiv de încheiere a studiilor universitare pentru Promoţia jubiliară care-i va purta numele. Aceasta a felicitat conducerea universităţii, a ţinut să dea câteva sfaturi studenţilor, nu înainte de a se arăta măgulită de vorbele frumoase care i-au fost aduse în prealabil. "Dacă ştiam că voi primi atâtea cuvinte frumoase şi nemeritate la adresa mea, cred că m-aş mai fi gândit dacă să vin sau nu la acest eveniment. Acum realizez că este mult mai uşor să suport criticile, pentru că am o şansă să le îndrept, decât să aud aceste cuvinte pe care nu le merit", a spus Ecaterina Andronescu. În continuare, aceasta a vorbit despre ceea ce înseamnă şcoala în România. "Şcoala în România este de calitate, chiar dacă, de multe ori nu se promovează cum ar trebui, şi nu vinde iluzii tinerilor. Sunt genul de om care nu vorbeşte numai de bine când în spate se află altfel de lucruri. Acesta este motivul pentru care am afirmat că sunt multe lucruri urâte care se aruncă la adresa învăţământului din România. Iată că aveţi posibilitatea să vedeţi, acum, la ceas aniversar, ce aţi găsit între zidurile acestei universităţi şi cum v-aţi transformat, pentru că, fără îndoială, aţi evoluat foarte mult. Pe lângă cunoştinţele pe care le acumulaţi, învăţământul trebuie să formeze şi caracterul studentului întrucât, în ziua de azi, prea ne axăm pe bani şi uităm de valorile morale", le-a spus, Ecaterina Andronescu studenţilor şagunişti.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108