REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.3° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
21.3° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Angajaţii instituţiilor din Constanţa au donat sânge pentru răniţii din Muntenegru

Angajaţii instituţiilor din Constanţa au donat sânge pentru răniţii din Muntenegru

Replica API 27 iunie 2013 | 00:00 87

Dragomir s-a dat exemplu, urmează Constantinescu şi Mazăre

Dragomir s-a dat exemplu, urmează Constantinescu şi Mazăre

Tragedia din Muntenegru i-a determinat pe constănţeni să doneze sânge. Angajaţii administraţiilor locale s-au încolonat miercuri dimineaţa la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină pentru a fi solidari cu răniţii din Muntenegru. Printre aceştia s-a numărat şi Cristinel Dragomir, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa. Dragomir a declarat că este pentru prima oară când donează sânge, că este bucuros că poate să-i ajute pe cei neputincioşi în astfel de situaţii şi că va repeta gestul acesta în condiţiile în care medicii au spus că o dată la trei luni poate repeta procedura.

"Este în primul rând un gest de solidaritate. Pentru noi înseamnă foarte puţin, mă refer la cei care donează, dar înseamnă foarte mult pentru cei care au nevoie. Din păcate am mai spus-o şi anterior, a trebuit să se întâmple o nenorocire, cum s-a întâmplat cea de la Podgoriţa ca să ne trezim şi să devenim mai solidari, dar eu consider că niciodată nu este prea târziu. Voi deveni un donator permanent. Orice are un început. A fost un pretext să ne solidarizăm şi bine că ne-am mobilizat, pentru că este nevoie de sânge tot timpul anului", a explicat Dragomir. Întrebat dacă preşedintele Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu, şi primarul Radu Mazăre vor dona sânge, vicele Dragomir a spus că: "Or să vină cu siguranţă şi ei. Trebuie să vină, să-şi facă analizele, să vadă dacă sunt apţi". Deşi noaptea preferă să fie dansator în cluburi şi ziua primar, Radu Mazăre va putea dona fără nici o problemă. "Ai voie să te duci şi la club şi să donezi", a spus Dragomir. "De ce nu? Dacă bei doar apă şi cafea înainte de donare cu 48 de ore nu este o problemă. Nu clubul exclude donatorul, ci lichidele pe care le consumi sau alte produse", a explicat dr. Alina Dobrotă, directorul Centrului de Transfuzii. Autorităţile locale spun că au reuşit să mobilizeze în jur de 5.000 de persoane, adică toate instituţiile din subordine, incluzând aici şi RAJA şi RAJDP-ul, Primăria Municipiul Constanţa, Consiliul Judeţean, instituţiile din subordine, dar rămâne de vâzut câţi vor putea să doneze după efectuarea analizelor medicale. "Nu toate persoanele pot dona. Eu sunt bucuros că sunt una dintre acele persoane care a corespuns şi care poate dona. Este pentru prima dată când donez, dar de acum o voi face regulat. Mi s-a recomandat chiar să donez odată la trei luni, pentru că sunt destul de sănătos şi nu trebuie să vin mai rar", a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa. Centrul Regional de Transfuzii a stabilit şi o strategie comună pe termen mediu cu autorităţile judeţene în sensul ca potenţialii donatori mobilizaţi în contextul acestui tragic eveniment să fi programaţi pentru donare de sânge în mod eşalonat. "În număr de 30-40 de persoane, în funcţie de disponibilitatea dumnealor, astfel încât să asigurăm o rezervă de sânge şi componente sanguine confortabilă din punct de vedere cantitativ. Este o colaborare dorită de foarte mult timp de către mine şi nu pot decât să le mulţumesc că, în acest context trist, rezultate pozitive pot apărea", a declarat dr. Dobrotă. Procedura de selecţie a unui donator constă într-o serie de evaluări medicale, iar în funcţie de persoanele prezent la donare poate dura între 45-65 de minute şi chiar trei ore.

Alexandra VASILE, Marieta ŞTEFAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212