Angajații Penitenciarului Poarta Albă se vor bucura de un ospăț cu meniuri festive, de 1 decembrie, Crăciun și de Revelion
Angajații Penitenciarului Poarta Albă se vor bucura de un ospăț cu meniuri festive, de 1 decembrie, Crăciun și de Revelion
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCrăciunul este una dintre cele mai așteptate sărbători religioase din an și este marcat de obicei în familie, în jurul meselor îmbelșugate, respectând tradițiile. Mulți români, însă, în special bugetarii, au ghinionul de a sărbători la muncă... Angajații Penitenciarului Poarta Albă vor fi recompensați cu meniuri festive, atât pentru ziua de 1 decembrie, cât și pentru zilele de Crăciun, dar și pentru noaptea dintre ani.
Crăciunul este una dintre cele mai așteptate și respectate sărbători religioase care celebrează Nașterea Domnului Iisus Hristos. Mulți dintre angajați sunt nevoiți să muncească în aceste zile, precum cei de la Penitenciarul Poarta Albă. Deși sunt la datorie, nu le lipsește însă tradiționala masă festivă. An de an, statul îi răsfață cu bucate alese, atât de Crăciun și Revelion cât și de ziua Națională a României - 1 Decembrie. Ce vor degusta angajații Penitenciarului Poarta Albă în zilele festive?
De Ziua Națională a României - 1 Decembrie, vor servi nelipsita iahnie de fasole cu cârnați și salată de murături asortată. Tradiționalii cârnăciori cabanos nu lipsesc de la masa de Ziua României. Alături de acestea vor mai primi eclere și Coca Cola. Petrecerea continuă și în cele două zile de Crăciun, când masa lor va conține preparate precum sarmale în foi de varză, cu mămăliguță și ardei iute, ceafă de porc la grătar, cartofi prăjiți, iar ca desert vor avea prăjitura șarlota și clasica amandină.
La trecerea dintre ani, de Revelion, personalul va sărbători cu friptură de porc la cuptor, însoțită de cartofi țărănești și salată de varză murată, iar de Sfântul Vasile vor servi pulpă de pui cu mirodenii la cuptor și cartofi prăjiți cu salată de varză asortată. Eclerele par să fie preferatele acestora pentru desert, iar în loc să ciocnească pahare cu șampanie, se vor îndulci cu Coca Cola. Penitenciarul a pus la bătaie 400 de porții și suma de 8.288,00 lei.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
15.4° Constanța 






.jpg_t.jpg)







